Limba engleză, a doua limbă maternă

  •  
  •  
  •  
  •  

 

Cozile interminabile la care așteptau cu noaptea în cap pentru a primi pachetul cu alimente din partea Primăriei vor rămâne doar un vis urât pentru persoanele nevoiașe din Constanța. Programul „Respect” constă în acordarea de tichete valorice în opt tranşe, în cursul anului 2016. Pentru fiecare tranşă vor fi acordate câte patru tichete valorice, a câte 10 lei fiecare.

– au pensii, indemnizaţii sau venituri lunare cumulate care nu depăşesc suma de 1000 de lei;

– nu au niciun venit şi împlinesc în anul 2016 cel puţin vârsta de 60 de ani;

– au grad de handicap grav sau accentuat

– beneficiază de venit minim garantat stabilit în baza Legii nr. 416/2001;

– au calitatea de reprezentant legal al familiei care beneficiază de alocaţie pentru susţinerea familiei în baza Legii nr. 277/2010, inclusiv soţul sau soţia reprezentantului legal.

Distribuirea tichetelor valorice se va face la domiciliul, reşedinţa sau adresa de corespondenţă comunicată de beneficiar pe baza prezentării buletinului sau cărţii de identitate. Tichetele vor fi folosite doar pentru cumpărarea de alimente, nu pot fi folosite pentru achiziţionarea de ţigări sau băuturi alcoolice ori valorificarea acestora prin transformare în bani. Cererea tip se găseşte începând cu data de 26.02.2016, pe site-ul Primăriei Municipiului Constanţa, la Cluburile pentru pensionari, la Centrul de Informare pentru Cetăţeni, precum şi la agenţiile Serviciului Public de Impozite şi Taxe Constanţa. Cererea completată se depune în perioada 01-20 martie 2016, între orele 09.00-20.00, la Cluburile pentru pensionari.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *