vineri, 18 septembrie 2020
Acasă > Administratie > Lipsa sălilor de sport, o problemă majoră

Lipsa sălilor de sport, o problemă majoră

La Mangalia, cea mai mare parte a micuţilor din clasele primare şi gimnaziale este nevoită să îşi desfăşoare orele de sport în condiţii improprii, în clase transformate, de conducerile unităţilor şcolare, în săli de sport improvizate.

Singurele şcoli din Municipiul Mangalia care beneficiază de săli de sport ridicate din fonduri guvernamentale, în urmă cu mai bine de zece ani, sunt Şcoala nr. 1 şi “Callatis”. Restul unităţilor de învăţământ gimnazial şi-au dotat, de bine de rău, câte o sală de curs cu un spalier, saltele şi alte două-trei elemente pentru gimnastică.

„Copiii nu au unde să facă sport. Mai ales iarna și toamna, când timpul este urât, fac sport printre bănci, ceea ce nu este normal”, ne-a declarat Dorel Toma – președinte Asociației de Părinți de la școala “Gala Galaction”.

Pentru două dintre aceste şcoli municipalitatea spune că va demara, din fonduri guvernamentale, construcţia unor săli adecvate.

 „Deja suntem în discuții avansate cu Guvernul privind finalizarea și finanțarea proiectelor. Proiectele sunt finanțate de Guvern și mi-aș dori ca în vara aceasta, deja să începem construcția acestor săli la școlile 2 și 3”, ne-a declarat Cristian Radu – primarul Municipiul Mangalia.

 La Şcoala “Gala Galaction“ va fi aplicată soluţia de avarie a montării unui balon în care copiii să facă sportul. Montarea unui balon special pentru copiii de clasele I-IV ar fi o soluţia viabilă, chiar dacă pentru termen scurt.

 „Am primit asigurări că în toamnă, pe lângă școala mansardată, vom avea și un balon în curtea școlii, în incinta căruia copiii să facă ora de educație fizică”, a precizat Adriana Popescu – directoare Școala “Gala Galaction” Mangalia.

  De aceeaşi părere este şi preşedintele Asociaţiei Părinţilor de la această şcoală, Dorel Toma, care este de părere că, pe termen lung, cea mai bună soluţie ar fi transformarea clădirii din spatele şcolii, cu un spaţiu relativ generos, în sală de sport.

 „Aici este suficient de mult spațiu să amenajăm și un loc în care să se facă orele de sport. Dar nu am găsit înțelegere ca să avem tot spațiul din această clădire”, ne-a spus Dorel Toma – președinte As.Părinți “Gala Galaction”.

 La rândul său, directorul Şcolii generale nr. 3, prof. Mihai Ionescu, este extrem de optimist în ceea ce priveşte demararea construcţiei unei săli de sport adecvate atât cerinţelor elevilor unităţii sale şcolare, cât şi pe cele ale micuţilor de la Grădiniţa nr. 3, aflată în imediata vecinătate.

 „În momentul de față, speranțele noastre sunt mai apropiate de realitate decât au fost până acum. Iar necesitatea există, pentru că noi avem doar două terenuri de sport, care sunt cu bitum. De asemenea, în momentele în care vremea nu este prielnică, facem educația fizică într-o sală de sport amenajată într-o sală de clasă în care am montat doi șpalieri, avem o mochetă, avem niște saltele, dar oricum este vorba despre un spațiu impropriu”, ne-a declarat Mihai Ionescu – Director Școala nr.3 Mangalia.

Din păcate, ritmul românesc de soluţionare a unor probleme simple a trenat demararea lucrărilor mai bine de şapte ani.

 Redactor: Mihaela Marin-Dubei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *