Litoral TV, prezent și perspective – dezbatere la Radiografia Zilei

În urmă cu trei ani, o mână de oameni a înființat Litoral TV. În urmă cu un an, aceeași echipă de oameni a reușit să transforme acest post tv dintr-unul local într-unul regional.

Chiar dacă, în comparație cu alte posturi de televiziune regionale, echipa Litoral TV nu este la fel de numeroasă, din punct de vedere al calității informațiilor oferite și al emisiunilor realizate și difuzate s-a situat peste mulți dintre competitorii de pe piața mass-media audio-vizuală.

Deși s-au confruntat de-a lungul celor trei ani cu nenumărate probleme și piedici, toți cei care alcătuiesc echipa Litoral TV, cu pasiune și cu suflet, au trecut împreuntă peste toate vicisitudinile.

Despre cum a crescut Litoral TV în acești trei ani, despre perspectivele acestui post regional, despre noua grilă de programe, despre ce înseamnă să lucrezi aproape zilnic într-o televiziune de știri, despre împliniri și dezamăgiri, vor discuta în această seară, în cadrul emisiunii Radiografia Zilei, Valentin Crângașu – director de programe, Valentin Coman – realizatorul emisiunii Ora 21 și Enache Tușa – realizatorul emisiunilor Cultura pe coordonate, Mozaic etnic și Cutia de viteze.

Emisiunea Radiografia Zilei este realizată și moderată de George Mucianu și poate fi vizionată la postul Litoral TV, începând cu ora 20:00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *