miercuri, 26 februarie 2020
Acasă > Social > Litoralul prinde viaţă la sfârşit de săptămână

Litoralul prinde viaţă la sfârşit de săptămână

Aproximativ 50 de mii de turişti îşi petrec weekend-ul în staţiunile de la malul Mării Negre. S-ar putea însă ca vacanţa să se încheie mai devreme. Meteorologii au anunţat pentru mâine vreme mohorâtă şi ploi.  Cu mic, cu mare, turişii s-au grăbit să ajungă pe litoral la sfârșit de săptămână. Și totul le-a fost favorabil: apa foarte caldă, soarele puternic și șezlongurile pregătite.Prețurile, pe de altă parte, nu sunt la fel de…favorabile. Din bani puţini, este greu să organizezi un concediu de vis. Administratorii de plajă însă spun că prețuri mai mici de-atât… nu există.

”Nu diferă deloc, prețurile le avem la fel. Nu contează nordul, adică partea de lux sau sudul despre care toată lumea zice că nu este neapărat cu baldachine… nu contează. Contează că avem niște prețuri foarte bune, lumea vine la noi, este foarte mulțumită și pot să spun că vom avea o vară extraordinară. Un șezlong îl dăm momentan cu 15 lei, dacă cumva să spunem că este extrasezon, nu îl vom scumpi decât cu vreo 2-3 lei”, a declarat Paul Marin, administrator de plajă.

Cu tarife mai mari sau mici, cert este că litoralul este invadat de tineri dornici să cheltuie chiar și mii de euro pentru o vacanță pe cinste. Iar hotelierii și administratorii de plaje știu ce şi cum să facă pentru a înregistra profit până în ultima zi de sezon estival.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *