Lotul echipei Săgeata Năvodari prinde contur

Săgeata Năvodari se pregătește asiduu pentru întâlnirea cu Liga I. Zilnic dobrogenii efectuează două antrenamente, pe stadionul Flacăra. De joi s-a prezentat la pregătiri și fostul jucător al echipei Sorin Chițu. Acesta și-a încheiat contractul cu Farul Constanța și a decis să revină la Năvodari. În schimb, s-a renunțat la achiziționarea celor 3 jucători sirieni. Aducerea lor ar fi ridicat mari probleme cu obținerea permiselor de muncă. În zilele următoare, vor mai sosi 3-4 jucători, pentru a acoperi posturile rămase descoperite. Prezent la antrenament, a fost şi managerul general, Aurelian Băbuțan.

„Vraja Ligii I e ca un magnet şi m-a atras mult, iar oamenii de aici, din discuţiile pe care le-am avut, vor să rămână în prima ligă, vor să investească, vor ca Năvodariul să fie o echipă de tradiţie şi să aibă continuitate în prima ligă. Mi-aş dori acest lucru. Sper, cu sprijinul celor care au fost lângă echipă să rămână la fel de ataşaţi, şi sper să nu dezamăgim şi să ne facem cât mai bine treaba”, a declarat Aurelian Băbuțan, manager general Săgeata Năvodari.

Fotbaliștii dobrogeni se vor pregăti la Năvodari, până sâmbătă, când vor susține și un joc școală. Luni dimineaţa, este programată plecarea cu autocarul în Capitală, iar la orele prânzului vor decola spre în Austria. Acolo, antrenorul Tibor Selymes va avea la dispoziție 5 jocuri amicale, pentru a stabili formula de echipă, care va ataca startul sezonului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *