duminică, iunie 16, 2019
Acasă > Administratie > Lucian Croitoru consideră că România are nevoie de un nou program cu FMI

Lucian Croitoru consideră că România are nevoie de un nou program cu FMI

Consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României, Lucian Croitoru, consideră că România are nevoie, în acest moment, de un nou acord cu Fondul Monetar Internaţional.

‘După părerea mea, da, România are nevoie’, a spus Croitoru, întrebat despre necesitatea unui nou acord cu FMI.

‘În România, programul cu FMI a funcţionat. România are nevoie de un nou program cu FMI, dar aceasta nu înseamnă noi bani de la Fond’, a arătat Lucian Croitoru, într-un seminar financiar-bancar, la Mamaia.

Scrisoarea de intenţie a României urmează să intre în discuţia board-ului Fondului Monetar Internaţional pe 25 iunie, iar în iulie vor avea loc discuţii pentru a fi stabilită data vizitei în România pentru o nouă înţelegere, potrivit unei declaraţii făcută pe 6 iunie de ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu.

“După ce scrisoarea va intra în boardul FMI, în data de 25 iunie, îi vom contacta în iulie pentru a avea discuţii şi a stabili data vizitei în România pentru o nouă înţelegere”, arăta Chiţoiu, care a spus că este optimist şi încrezător că actualul acord se va încheia cu bine.

Comisia Europeană a recomandat României să ducă la bun sfârşit programul de asistenţă financiară FMI-UE, care a asigurat continuarea procesului de consolidare fiscală, precum şi ameliorarea gestiunii şi controlului finanţelor publice. România a semnat, în 2009, un împrumut stand-by de 12,95 miliarde de euro cu FMI, parte a unui pachet de sprijin de 19,95 miliarde acordat de FMI, UE şi Banca Mondială.

Din acest aranjament cu FMI, România a tras şapte dintre cele opt tranşe prevăzute, în sumă de 10,57 miliarde DST (aproximativ 11,9 miliarde euro). În ceea ce priveşte cea de-a 8-a tranşă, aceasta a fost considerată, la solicitarea autorităţilor române, ca fiind de tip preventiv şi, în contextul evoluţiilor macroeconomice favorabile, nu a fost trasă.

Sursa: AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *