Acasă > Administratie > Lucrări de reabilitare a trotuarelor şi spaţiilor verzi, în Mangalia

Lucrări de reabilitare a trotuarelor şi spaţiilor verzi, în Mangalia

Conform unui proiect al municipalităţii, în Mangalia au fost demarate recent ample lucrări de reabilitare a trotuarelor şi spaţiilor verzi, în vederea îmbunătăţirii aspectului localităţii şi a mediului ambiental.

Astfel, pe străzile Albatros şi T.S. Săveanu, se efectuează lucrări de reamenajare a trotuarelor şi a spaţiilor verzi din zonă. De altfel, reamanejarea peisagistică a spaţiilor verzi de la nivelul oraşului va fi derulată pe tot parcursul anului.

De asemenea, sunt programate intervenţii în acest sens şi pe străzile Negru Vodă şi Muncitorului, precum şi în zona sensului giratoriu. Este vorba despre reabilitarea aleilor din faţa Bibliotecii Franceze şi din zona Casei Tineretului. Aceste lucrări vor consta în amenajarea unor spaţii de recreere, montarea de băncuţe şi coşuri de gunoi, obţinându-se astfel un aspect plăcut în aceste zone. Totodată, vor fi reabilitate trotuarele de pe strada Matei Basarab, toate aceste lucrări de reamenajare urbană fiind susţinute cu bani de la bugetul local.

“Cu resursele financiare de care dispunem, încercăm să refacem, pe rând, toate trotuarele din cartierele Mangaliei precum şi reţeaua de canalizare pe toate străzile oraşului. Din punct de vedere administrativ, am împărţit oraşul în patru zone, fiecare având câte un responsabil din partea municipalităţii. Sperăm ca, în scurt timp, toate trotuarele şi spaţiile verzi din oraş să fie reabilitate, conform normelor în vigoare şi dorinţei cetăţenilor”, a declarat primarul Mangaliei, Radu Cristian.

Edilul a mai spus că acţiunile de curăţenie şi igienizare au fost demarate simultan şi pe Şoseaua Constanţei, la intrarea în oraş, în zona gării.

“Acolo lucrăm în special la spaţiile verzi din faţa blocurilor. S-au scos boscheţii, se va planta gazon, iar ulterior, o echipă de ingineri peisagişti din Bucureşti va propune un plan de arhitectură urbană. Deocamdată curăţăm zona şi pregătim terenul”, a explicat primarul Radu Cristian.

Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, în următoarea perioadă vor fi demarate şi lucrări de plombare şi refacere a străzilor oraşului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *