Fiecare are acasă un colțișor, cât de mic, în care își așează o floare, o icoană și câte un obiect drag, poate mai multe, ce-i aduc aminte de ceva frumos. Ați sesizat că ori de câte ori privești acel locușor te cuprinde un soi de pace? Uneori, cazi într-un fel de visare cu ochi deschiși, care te poartă spre un dialog interior cu tine însuți, sau într-o rugăciune, sau pur și simplu, îți amintești ceva care te-a făcut fericit.
Asta mi s-a întâmplat mie azi-noapte. Și gândul mi s-a dus la Praznicul Schimbării la Față a Mântuitorului pe care îl sărbătorim cu toții astăzi, la însemnătatea lui duhovnicească, la mărturiile despre minunile care se întâmplă în această zi, la faptul că toți suntem chemați la o transformare continuă în bine, la kenoză, catarsis și metamorfoză spirituală.
De peste 2000 de ani, pe Muntele Tabor, coboară un nor care nu seamănă cu nici un nor obișnuit. Cercetători din toată lumea au mers acolo pentru a studia fenomenul. Aerul uscat și condițiile de temperatură din zonă, sub nici o formă nu ar trebui să permită un astfel de fenomen. Și totuși se întâmplă doar deasupra mănăstirii ortodoxe, an de an.
Cercetătorul meteorolog Serghii Mirov și colegii săi din echipa internațională de cercetare, au conchis după ani de observații și eforturi de a demonstra că nu este nimic divin în acest fenomen ce apare doar în noaptea de 5 spre 6 August pe Tabor – și veți vedea că nu numai, că ,,acest nor care se coboară la începutul Slujbei numai deasupra Mănăstirii Ortodoxe, crește în dimensiuni, și (…) în timpul Sfintei Liturghii se coboară asupra credincioșilor prezenți, unde se desparte uneori în mici bucăți asemănătoare smocurilor de bumbac, palpabile, alteori într-un soi de umezeală, a căror atingere îi umple pe cei prezenți de o stare inexplicabilă de smerenie și bine conform declarațiilor acestora dar și a echipei în cele din urmă, repet, norul de pe Tabor ce se pogoară doar în noaptea de 5 spre 6 August an de an, este un fenomen miraculos”.
Sunt mii și mii de mărturii ale celor care s-au încumetat să ajungă pe Tabor, sunt filmări ale scepticilor și foștilor atei care s-au întors de acolo ortodocși. Dar una dintre cele mai cutremurătoare mărturii pe care am primit-o personal, este cea a unui ierodiacon din Dobrogea.
Ajuns acolo în pelerinaj, s-a pierdut de grup și a fost îndrumat pe calea scurtă pentru a ajunge la bisericuța cu hramul Metamorfosis Tou Sotiros, adică Schimbarea la Față a Mântuitorului, care se află în vârful unui pisc: ,, Plecasem pe înserat și nimic nu prevestea drumul pe care urma să-l parcurg. Făcându-se noapte, neavând cu mine nici o lanternă, nici un chibrit măcar, în timp ce urcam pe versant s-a lăsat o ceață neobișnuită. Nu vedeam decât în stânga mea, peretele muntelui. Așa am urcat poteca îngustă de un lat de picior. La un moment dat, am început să strig la Maica Domnului să mă ajute pentru că mă bătea gândul să abandonez. Era întuneric beznă și nu vedem nimic. Vântul începuse să bată, dar norul nu se mișca și pentru că pipăisem cu mâna o adâncitură în stâncă, m-am băgat acolo și am început să cânt Troparele Schimbării la Față și ale Maicii Domnului. La un moment dat, am auzit că strigă cineva. Și când a ajuns în dreptul meu, am spus ,,Doamne Ajută” și l-am prins de mână. Aveam să aflu că era un student de la Teologie din Iași, și care la un moment dat a simțit că trebuie să se întoarcă, deși aproape că ajunsese. Avea la el o lanternă, și uite așa am ajuns când aproape că se lumina de ziua. Norul era la picioarele noastre. Am trecut cu ușurință printre monahii ce stăteau afară și am ajuns aproape de Sfântul Altar; nici eu nu știu cum. Atât de mulți erau înăuntru. Cântau Danieleii. Eram în altă lume. Era ziuă când s-a terminat slujba și nici urmă de nor. Când am privit de sus drumul pe care urcasem, am înmărmurit. Dacă aș fi știut pe unde urma să trec, nu cred că aș fi avut vreodată curajul, atât era de abrupt și poteca de îngustă. Am coborât pe drumul larg de pe celălalt versant și m-am întâlnit cu grupul de care mă pierdusem, abia jos, la poalele piscului. Dar ce mă cutremură cu adevărat pentru că mă responsabilizează enorm, este felul în care mă simt duhovnicește. Trăiesc o bucurie care nu seamănă cu nici o altă bucurie lumească; aproape că mi-e frică de ea. E atât de bine, că n-aș vrea să se termine niciodată, deși știu că după astfel de daruri duhovnicești trebuie să vină și ispite pe măsură.” Ce minune… ce binecuvântare… ce Cruce…
În Constanța, construită între anii 1862-1868 de către etnicii eleni locali din contribuțiile lor și ale grecilor din alte localități din țară și din Europa, Biserica Greacă ,,Metamorfosis” este cea mai veche Biserică Ortodoxă din oraș. An de an, de Hramul Schimbării La Față, Biserica de pe strada Mircea Cel Bătrân devine neîncăpătoare iar Icoana Maicii Domnului Triherousa (cu Trei Mâni) este cu adevărat o poartă spre cer a rugilor ce se înalță către Dumnezeu.
Mi-aș dori ca anul acesta, fiecare dintre voi să vă bucurați ca niciodată de binecuvântările acestui mare Praznic Împărătesc, la care, în chip nevăzut, se arată Sfânta Treime.
Iar dacă nu puteți ajunge la Sfânta Liturghie, refugiați-vă preț de câteva minute în colțișorul vostru drag oriunde v-ați afla, fie și doar cu mintea, și lăsați-vă sufletul să se unească cu Dumnezeu în Sfânta Lumină a Taborului. Niciodată nu știm unde se pogoară și pe cine va mângâia în necazuri.
De unde știți că anul acesta nu va fi oricare dintre voi?
Sonia Enache