vineri, 18 septembrie 2020
Acasă > Eveniment > Managerul Alexandrei Stan, acuzat de şantaj, este audiat la DNA Constanţa

Managerul Alexandrei Stan, acuzat de şantaj, este audiat la DNA Constanţa

Marcel Prodan, fostul manager al Alexandrei Stan, este audiat marţi la Serviciul teritorial Constanţa al DNA, în dosarul în care este acuzat de şantaj după ce a bătut-o pe artistă, în urmă cu zece zile.

Dosarul în care Marcel Prodan este acuzat de şantaj a fost instrumentat de Parchetul Judecătoriei Constanţa, care şi-a declinat competenţa către DNA, în condiţiile în care bărbatul este administratorul unei societăţi comerciale şi, potrivit legii, cazul intră în compentenţa procurorilor anticorupţie.

Fostul manager al Alexandrei Stan a fost citat la DNA Constanţa pentru marţi la prânz, când s-a prezentat la audieri. El a mai fost citat şi la Poliţia Judeţeană Constanţa pentru a da declaraţii, săptămâna trecută, însă nu s-a prezentat.

Cântăreaţa Alexandra Stan a fost internată, săptămâna trecută, la spitalul din Medgidia, după ce a fost bătută de managerul ei artistic, Marcel Prodan.

Vineri, 21 iunie, cântăreaţa a fost externată, spunând, la ieşirea din spital, că este “slăbită, dar veselă”.

“Aşteptăm rezultatul tomografiei de ieri (joi – n.r.) şi urmează să mai fac investigaţii medicale, dar în Constanţa. Acum mă duc acasă, la ai mei. O să stau câteva zile, mă relaxez, după care trebuie să mă apuc de treabă, să intru în studio, că a venit vara”, afirma artista, precizând că nu ştie dacă va mai cânta piesele care au consacrat-o.

“Trebuie să aşteptăm să se soluţioneze problema pe cale legală, dar sunt pregătiră să o iau de la zero”, mai spunea Alexandra Stan.

Alexandra Stan le-a mulţumit fanilor pentru suportul moral, dar şi cadrelor medicale din spital, care au ajutat-o să treacă mai uşor peste această problemă.

Artista a ajuns la spital cu echimoze după ce ar fi fost bătută de Marcel Prodan. Cei doi au fost găsiţi pe marginea unui drum naţional din Constanţa de către un echipaj al Serviciului Poliţiei Rutiere, care a transportat-o pe cântăreaţă la spital.

Avocatul Alexandrei Stan a depus, în urmă cu o săptămână, o plângere penală la Parchetul Judecătoriei Constanţa împotriva managerului ei artistic, Marcel Prodan, pentru şantaj. În plângerea respectivă, Alexandra Stan îl acuză pe Marcel Prodan că în zilele de 14 şi 15 iunie a ameninţat-o şi a lovit-o pentru a o determina să renunţe la pretenţiile materiale solicitate ca urmare a prestaţiilor sale artistice şi încasate de societatea al cărei administrator este bărbatul.

Sursa: Mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *