luni, 28 septembrie 2020
Acasă > Politica > Manechinele care l-au însoțit pe primarul Radu Mazăre la referendum au fost audiate la Parchet

Manechinele care l-au însoțit pe primarul Radu Mazăre la referendum au fost audiate la Parchet

Manechinele care au votat în costum de baie la referendum au ajuns în atenția Parchetului. Fetele au fost luate la întrebări de procurorii care anchetează o reclamaţie legată de felul în care s-a desfăşurat scrutinul, și de faptul că au fost aduse la vot de primarul Constanței, Radu Mazăre.

Întrebat ce părere are despre acuzațiile aduse, primarul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat că manechinele sunt victime colaterale ale unui război politic în care ținta este chiar edilul de la malul mării. Printre acuzațiile aduce de liderii locali ai PDL se numără și faptul că fetelor li s-ar fi promis anumite… recompense pentru participarea lor la vot, cum ar fi o noapte gratuită de cazare. Mai mult, edilul Constanței spune că fetele sunt foarte speriate de ceea ce se întâmplă, mai ales că ele au venit pe litoral în baza unui contract, ca să prezinte ținutele unor designeri celebri la noi în țară, dar și peste hotare.

Manechinele au fost audiate, pe rând, la un hotel din stațiunea Mamaia. Din spusele uneia dintre fete, la audieri au fost prezenți reprezentanți din mai multe instituții ale statului, mulți dintre ei fiind total necunoscuți. Chiar dacă acuzațiile la adresa lor nu sunt adevărate, la interogatorii au fost umplute pe puțin două pagini, pentru fiecare manechin în parte.

Situația în care se află Radu Mazăre este blamată și de premierul Victor Ponta. Fără a fi părtinitor, prim-ministrul susține că treaba autorităților este de a prinde infractori, iar postura în care se pun procurorii este de-a dreptul ridicolă.

Pe 29 iulie, în ziua Referendumului de demitere a președintelui Traian Băsescu, cu un adevărat alai de tinere îmbrăcate în costume de baie după el, primarul Constanței Radu Mazăre a ajuns la secția de vot din zona Cazino, însă nu mare i-a fost mirarea când a aflat că modele nu au voie să-și exprime opțiunea dacă îl mai vor sau nu pe Traian Băsescu la Cotroceni, în bikini.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *