vineri, februarie 21, 2020
Acasă > Administratie > Mangalioţii îndemnaţi să participe la referendum

Mangalioţii îndemnaţi să participe la referendum

Spre deosebire de majoritatea cetăţenilor cu drept de vot din judeţ, mangalioţii sunt aşteptaţi duminică în secţiile de votare şi pentru a-şi exprima opţiunile referitor la o potenţială exploatare a gazelor de şist în zona de sud a litoralului. În acest context, primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, îşi îndeamnă concetăţenii să se prezinte la vot în număr cât mai mare. ,,Municipalitatea a decis organizarea acestui referendum întrucât populaţia este singura în măsură să decidă în privinţa oportunităţii extracţiei gazelor de şist în această zonă, cu toate implicaţiile ce derivă din aceste acţiuni. Fac apel la cetăţeni să iasă la vot pentru că este foarte important să ne spunem punctul de vedere noi, ca şi comunitate. Altfel există riscul să decidă alţii în locul nostru”, a declarat edilul şef. El a explicat concetăţenilor săi că  aceia care vor vota DA  însemnă că sunt de acord cu exploatarea gazelor de şist, prin metoda fracturării hidraulice, iar cine va vota NU va însemna că se împotriveşte demarării forajelor pe teritoriul muncipiului Mangalia pentru exploatarea gazelor de şist. Totodată, Radu a subliniat faptul că, pentru  a fi validat referendumul de duminică şi pentru a putea fi luat în seamă rezultatul acestuia, se impune ca prezenţa la vot să fie de jumătate plus unu din numărul total de alegători existenţi la nivelul municipiului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *