Mangalioții nu vor mai îndura frigul după inaugurarea primei conducte de alimentare cu gaze din municipiu!

Zi memorabilă pentru mangalioți! Astazi a avut loc inaugurarea conductei de gaze naturale care va alimenta municipiul. Evenimentul s-a desfășurat la Staţia de Gaz de la intrarea în oraş, pe drumul spre Albeşti, în zona Şantierului Naval Militar Mangalia în prezenţa primarului orașului, Cristian Radu și a reprezentanţilor administraţiei locale Constanţa. După ce anul trecut oamenii au înghețat de frig în propriile locuințe, de acum încolo lucrurile se vor schimba! După eforturi considerabile ale autorităților locale a fost semnat un protocol între Guvernul României și Guvernul Bulgariei în urma căruia toate punctele termice vor fi racordate la gaz, lucru posibil în urma semnării contractului între societatea de termoficare Gold Therm, primărie şi Megaconstruct, societatea care se ocupă de branşarea la gaz în sudul litoralului. Astfel, comparativ cu achiziționarea lemnelor și a buteliei, costurile racordării la gaz vor fi mult mai mici pentru cei 43.000 de mangalioți, spun autoritățile  locale. Flacăra de gaz a fost inaugurată în prezența a sute de oameni care erau emoţionaţi până la lacrimi. Deși investiția este una firească, locuitorilor abia le-a venit să creadă că în sfârșit vor avea posibilitatea să se racordeze la conducta de transport gaze. Combustibilul va merge direct în centralele termice ale orașului, la spital, la grădinițe și în școli. Această conexiune va dezvolta sudul litoralului românesc, menţionează reprezentanţii primăriei Mangalia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *