Maraton de vaccinare la Spitalul Militar Constanța, până la data de 1 iunie

  •  
  •  
  •  
  •  

La Spitalul Militar de Urgență ,,Alexandru Gafencu” din Constanța are loc un nou maraton de vaccinare împotriva COVID-19.

Până la data de 1 iunie,  centrul de vaccinare organizat la spitalul militar  va funcționa în regim de 24/24 h.

Ministerul Apărării Naționale anunță că centrele de vaccinare organizate în spitalele militare din Bucureşti, Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi şi Timişoara vor funcţiona din nou în regim de 24/24 h,  pentru a asigura, în principal, administrarea dozelor de rapel persoanelor vaccinate la maratonul desfăşurat în urmă cu trei săptămâni.

Se va asigura și vaccinarea fără programare a persoanelor care se prezintă pentru prima doză de imunizare, având la dispoziție vaccinuri produse de Pfizer-BioNTech sau Johnson & Johnson.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *