Școala cu clasele I-VIII “George Enescu” din orașul Năvodari, în colaborare cu Societatea de Științe Istorice din România, Filiala Constanța organizează, miercuri, 8 iunie, începând cu ora 11.00 Simpozionul aniversar “Iorghiana 140”, prin care se urmărește omagierea “forței naturii” și “apostolului Neamului”, Nicolae Iorga.Potrivit organizatorilor, manifestarea este dedicată marcării celor 140 de ani de la “ivirea pe lume” a marelui om de cultură. Lucrurile simpozionului vor fi moderate de directorul instituției de învățământ, prof. Vasilica Dumitru și de directorul adjunct, prof. Paula Iordan . De asemenea, la aniversare au răspuns invitației și vor participa cadre universitare renumite din învățământul constănțean, personalități ale județului, cu toții putând să-și expună propriile păreri vizavi de lucrările de specialitate expuse.
Astfel, vor lua parte la eveniment conf. univ. dr. Stoica Lascu, preşedinte al Filialei Constanţa a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România – N. Iorga, prof. univ. dr. Gheorghe Dumitrașcu, fost preşedinte al Filialei Constanţa a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România – N. Iorga, dr. Virgil Coman, Sucursala Judeţeană Constanţa a Arhivelor Naţionale, vicepreşedinte al Filialei Constanţa a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România – N. Iorga şi arhivele româneşti, dr. Florin Stan, Muzeul Marinei Române din Constanţa, prof. Petre Purcărea, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Constanţa, prof. Constantin Vitanos fost preşedinte al Filialei Constanţa a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, dr. Lavinia-Daciana Gheorghe, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa.
Va fi prezent la acțiune și primarul orașului, Nicolae Matei, care le va transmite mesaj de susținere a proiectelor pe care le derulează an de an, precum și consilieri locali și reprezentanți ai comunității locale.
De asemenea, un grup de elevi coordonat de prof. Paula Iordan vor participa la discuții cu lucrarea “N. IORGA – o viaţă dedicată ştiinţei şi neamului românesc prin care vor evoca evoluţia culturală excepţională a marelui istoric”.