Acasă > Social > „Marşul pentru Basarabia” a juns la Constanța. Pod de flori la Catedrala Sf. Apostoli Petru şi Pavel

„Marşul pentru Basarabia” a juns la Constanța. Pod de flori la Catedrala Sf. Apostoli Petru şi Pavel

Arhiepiscopia Tomisului împreună cu SC Arimex Comexim 2000 SRL vor reface astăzi un nou Pod  de flori peste Prutul sângelui şi lacrimilor vărsate de România şi Basarabia. În semn de solidaritate cu tinerii basarabeni care au pornit „Marşul pentru Basarabia”, Podul de flori va fi realizat la  Catedrala Sf. Apostoli Petru şi Pavel din Constanţa, unde fraţii basarabeni vor fi primiţi cu dragoste, cu bucurie şi cu speranţa sub o mulţime de drapele tricolore. Membrii asociaţiei „Suflete deschise” îi vor  întâmpina cu zâmbete, cu pâine şi cu sare, le vor oferi flori şi iconiţe, steguleţe tricolore, dar și merinde pentru drum.„De  mai bine de doua secole, neamul nostru, pe lângă multe alte drame, trăieşte şi drama Basarabiei. Basarabenii sunt fraţi ai noştri şi îi susţinem în acest demers. Sperăm ca acest Pod de flori să reactiveze în toţi românii constiinţă patriotică a faptului că avem o obligaţie faţă de înaintaşii noştri, faţă de noi înşine şi mai ales faţă de urmaşii noştri. Indiferent pe care parte a Prutului trăim, aparţinem unui singur neam”, a declarat Preda Petre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *