joi, septembrie 19, 2019
Acasă > Administratie > Matei lansează, oficial, programul gratuităţilor la căldură

Matei lansează, oficial, programul gratuităţilor la căldură

Proiectul a fost denumit „Ideea mea şi norocul tău” şi este derulat pentru toţi abonaţii la sistemul centralizat de energie termică. Se doreşte menţinerea acestui sistem, respectiv stoparea debranşărilor

Sub denumirea „Ideea mea şi norocul tău”, primarul oraşului Năvodari Nicolae Matei, lansează, oficial, proiectul privind acordarea de gratuitate pentru un număr de 300 de apartamente / lună la plata agentului termic. Astfel, principalul criteriu în baza căruia năvodărenii vor trebui să se înscrie în proiect este că beneficiarii acestui ajutor trebuie să fie abonaţi ai sistemului centralizat de energie termică. De asemenea, alte două cerinţe de bază sunt: să nu înregistreze debite restante la plata facturilor de energie termică, la data extragerii şi să nu se debranşeze din sistem, cel puţin 2 ani, în caz contrar vor restitui gratuitatea. „Acţiunea are ca scop stoparea cererilor de debranşare de la sistemul centralizat de termoficare provocată de  isteria privind valoarea foarte mare a tăierilor în urma retragerii subvenţiei de către stat. Deoarece nu toţi locuitorii oraşului nostru au posibilităţi materiale şi tehnice să se racordeze şi să-şi monteze  centrale de apartament, iar dacă numărul cheltuielilor se distribuia pe un număr mai mic de abonaţi, valoarea facturilor ar fi crescut. Am venit cu această acţiune de a cointeresa abonaţii să rămână în sistem. Gratuitatea o acoperim din eficientizarea sistemului centralizat de către Primăria Năvodari. Tragerea la sorţi are ca scop să determine ordinea şi lunile în care locuitorii din Năvodari vor beneficia de scutirea totală la plata facturii pentru cele 300 de apartamente”, precizează primarul Nicolae Matei şi le reaminteşte locuitorilor oraşului pe care îl administrează că preţul gigacaloriei stabilit pentru această iarnă rămâne cel de anul trecut, respectiv 150 lei plus TVA, adică 186 de lei, ceea ce face ca oraşul Năvodari să aibă unul dintre cele mai mici preţuri pentru agent termic din ţară.

În ceea ce priveşte responsabilii de blocuri, reprezentanţii asociaţiilor de proprietari au sarcina de a verifica instalaţiile termice, să fie izolate, aerisite şi să nu aibă pierderi. Amintim că, în conformitate cu regulamentul stabilit de comisia din care vor face parte câte un reprezentant din partea Consiliului Local, DGFP, Asociaţii de proprietari, Primărie şi UTM/ Termica – extragerea va avea loc în fiecare lună în penultima zi lucrătoare din lună. „Cei 300 de câştigători beneficiază de acoperirea valorii facturii de energie termică pentru luna în care a avut loc extragerea; din aceştia un număr de 50 de abonaţi vor participa la extrageri lună de lună indiferent dacă în lunile anterioare au mai beneficiat de gratuitate, iar  250 de abonaţi vor avea gratuitate prin rotaţie în 2 ani, în funcţie de tragerea la sorţi, iar cei care beneficiază de gratuitate nu mai participă la tragerea la sorţi în lunile ulterioare”, completează primarul Nicolae Matei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *