Maternitatea Brăila…în renovare

  •  
  •  
  •  
  •  

Lucrările de reabilitare a Maternităţii brăilene au fost reluate, după luni de zile de blocaj. Semnat în august 2010, contractul pentru reabilitarea şi modernizarea Spitalului de Obstetrica – Ginecologie Brăila trebuia finalizat în martie 2015, însă la această dată, modernizarea a fost realizată abia în proporţie de 35%. În apărarea sa, constructorul reclama ba întârzierea alocării fondurilor, ba existenţa unor vicii de proiectare. În acest moment, numai 35% din clădirea în care funcţionează Spitalul de Obstetrica – Ginecologie Brăila este complet renovat, mămicile şi bebeluşii având parte de confortul şi dotările care se întâlnesc în acest moment în spitalele de top din Europa. Deşi contractul a fost semnat în 2010, firma care a câştigat licitaţia a întârziat lucrările foarte mult, dând vina ba pe Ministerul Sănătăţii, care nu ar fi alocat fondurile la timp, ba pe proiectanţi, care ar fi venit cu un proiect greşit, care a trebuit revizuit. Într-un final, lucrurile s-au lămurit, iar lucrările s-au reluat.Dincolo de renovarea clădiri, conducerea Maternităţii a reuşit ca prin achiziţii proprii şi donaţii să schimbe aproape în întregime şi aparatură din unitate. Conducerea spitalului recunoaşte că din cauza lucrărilor de reabilitare, medicii şi pacienţii sunt nevoiţi să se descurce cu o treime mai puţin, din spaţiul funcţional. Cu toate acestea, directorul unităţii da asigurări că mămicile nu au de suferit.Suma totală contractata de Ministerul Sănătăţii de la Banca Mondială pentru reabilitarea Spitalului de Obstetrica – Ginecologie Brăila este de 19,6 milioane de lei.

23 thoughts on “Maternitatea Brăila…în renovare

  1. I’m impressed, I have to admit. Genuinely rarely should i encounter a weblog that’s both educative and entertaining, and let me tell you, you may have hit the nail about the head. Your idea is outstanding; the problem is an element that insufficient persons are speaking intelligently about. I am delighted we came across this during my look for something with this.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *