marți, 11 august 2020
Acasă > Sport > Medic din Mangalia, trimis în judecată pentru provocarea ilegală a unui avort

Medic din Mangalia, trimis în judecată pentru provocarea ilegală a unui avort

Un medic ginecolog din Mangalia, respectiv Emilia Borzea, a fost trimis în judecată pentru provocarea ilegală a avortului, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Constanţa. Parte vătămată în dosar este Romi Curtmula, soţul femeii care şi-a pierdut viaţa în urma intervenţiei chirurgicale, respectiv Melec Curtmula. Cazul este unul mai vechi, înregistrat în martie 2010. Femeia era însărcinată în 17 săptămâni şi, în urma anchetei, s-a stabilit că medicul Amilia Borzea nu avea cabinetul echipat cu tot ce-i trebuie în vederea efectuării unui avort, dar avea expirată şi autorizaţia de funcţionare, moartea pacientei fiind una violentă. Potrivit Art. 185 din Codul Penal, Întreruperea cursului sarcinii, prin orice mijloace, săvârşită în afara instituţiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate în acest scop; de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate; dacă vârsta sarcinii a depăşit patrusprezece săptămâni, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Dacă prin faptele prevăzute în alin. 1 şi 2 s-a cauzat femeii însărcinate vreo vătămare corporală gravă, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea femeii însărcinate, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. În cazul când fapta prevăzută în alin. 2 şi 3 a fost săvârşită de medic, pe lângă pedeapsa închisorii, se va aplica şi interdicţia exercitării profesiei de medic, potrivit art. 64 lit. c). – See more at: http://www.replicaonline.ro/medic-din-mangalia-trimis-in-judecata-pentru-provocarea-ilegala-a-unui-avort-218068/#sthash.se7OLey8.dpuf

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *