Medic militar reținut de DNA

DNA a intrat și în Spitalul Militar Central, reținându-l pe Ilie Adrian Gabriel, medic primar ORL.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 30 iunie 2016, a inculpatului ILIE ADRIAN GABRIEL, medic primar O.R.L. la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „ Dr.Carol Davila” din București, fiind cadru militar activ, cu gradul de locotenent colonel, pentru săvârșirea a 3 (trei) infracțiuni de luare de mită.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada aprilie – 29 iunie 2016, inculpatul Ilie Adrian Gabriel, medic militar la spitalul de urgență menționat, a pretins 1.500 de euro de la trei persoane și a primit suma totală de 1.000 euro de la două dintre acestea, în legătură cu intervenții chirurgicale efectuate asupra acestora.

[citeste si]

În două dintre cele trei operații era vorba de intervenții chirurgicale de înfrumusețare a nasului (rinoplastii).

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Inculpatul ILIE ADRIAN GABRIEL urmează a fi prezentat la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *