Medicină modernă, în premieră, la Mangalia

Veşti bune pentru locuitorii Mangaliei, dar şi pentru cei din localităţile limitrofe. De două ori pe săptămână, la Spitalul Municipal îşi desfăşoară activitatea chirurgul Vasile Sârbu. Pentru a oferi servicii medicale de calitate este nevoie de doctori şi echipamente performante. La Spitalul Mangalia astfel de dotări pentru intervenţii medicale laparoscopice existau de acum şapte ani, dar din lipsă de specialişti, aparatura nou-nouţă nu a fost folosită. Lucrurile s-au schimbat prin venirea renumitului chirurg prof. dr. Vasile Sârbu.

“Pentru că, neputându-se în unele domenii explora la nivelul contemporan, oamenii aleargă după sănătate în Constanța, la București, se duc și ei pe unde pot. Îi costă foarte mult în sistemul privat, și vreau să dezvolt sistemul public în orașul Mangalia, pentru toți oamenii din această parte de țară, ridicând nivelul spitalului, în general”, a declarat prof. dr. Vasile Sârbu, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din România.

Chirurgul doreşte să trateze orice pacient indiferent de starea lui materială. Împreună cu echipa de medici chirurgi din cadrul spitalului, în cel mai scurt timp va efectua operaţii complexe. Iar pacienţii nu vor trebui să mai treacă prin hăţişul drumurilor până la Constanţa pentru intervenţii chirurgicale de o complexitate redusă.

“Este ultimul dar pe care-l fac lui Dumnezeu, până în ziua în care o să mă duc să operez îngerii la el acolo sus. Eu pot să operez și de luni, dar, să vă spun ceva. Eu nu fac operații din acestea mai sofisticate laparoscopice, pentru cancere, pentru colon, sau pentru tumori uterine, decât când voi fi sigur că am anesteziștii puși la punct”, a mai spus prof. dr. Vasile Sârbu, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din România.

În ultimul an, ramurile medicale din cadrul spitalului au fost acoperite aproape în totalitate. Iar în perioada imediat următoare, trei ortopezi şi doi ginecologi vor asigura mai multe linii de gardă.  De asemenea, conducerea spitalului doreşte să achiziţioneze şi un computer tomograf pentru o mai bună gestionare a activităţii din unitatea medicală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *