Acasă > Sport > Mergea, în finala de dublu masculin de la Auckland

Mergea, în finala de dublu masculin de la Auckland

Perechea formată din tenismanul român Florin Mergea și britanicul Dominic Inglot s-a calificat, vineri, în finala probei de dublu din cadrul turneului ATP de la Auckland (Noua Zeelandă), dotat cu premii totale de 464.490 dolari, după victoria cu 6-4, 3-6, 14-12 în fața cuplului Marcelo Melo (Brazilia)/Maxi Mirnîi (Belarus).

Mergea și Inglot au obținut victoria după un meci care a durat o oră și 15 minute, iar în ultimul act vor înfrunta perechea Raven Klaasen (Africa de Sud)/Leander Paes (India), cap de serie nr. 4, care a dispus cu 3-6, 6-3, 10-4 de favoriții numărul doi ai probei, Alexander Peya (Austria)/Bruno Soares (Brazilia).

Prin calificarea în finala de la Auckland, Mergea și Inglot și-au asigurat 13.500 dolari și 150 puncte ATP (învingătorii vor lua 25.670 dolari și 250 puncte).

Sursă foto: stiridesport.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *