sâmbătă, 4 aprilie 2020
Acasă > Editorial > Mi-e scârbă…

Mi-e scârbă…

Mi-e scârbă de telecomanda cu multe butoane care mă duce la Moartea TV, Curve TV, Manele TV, Băsescu TV, Anti-Băsescu TV, Nimic TV. Viața TV au scos-o. Pentru asta mi se cer bani în plus. Anormalul, prefăcătoria, jegul, subcultura, penibilul, voyeurismul sub toate formele lui mi se oferă gratis, ba chiar sunt sfătuit să le consum în cantități însemnate, căci asta “se cere”. Haznaua internetului, care adăpostește toate genurile de homunculi scăpați din manualele psihiatriei, este concurată de latrina televiziunii populată cu regimente de imbecili, lătrăi, panarame ieftine și sclifosiți încrezuți.

Mi-e scârbă de veselia cu care ne clamăm dragostea de istorie și de rădăcinile noastre milenare, în timp ce Constanța istorică se prăbușește bucată cu bucată, putrezește sub jeg și igrasie, moare cu asistență publică. Mi-e scârbă să constat că a trecut un an de când un vestigiu al istoriei a fost distrus – vă amintiți de vasul din Parcul Primăriei Constanța – și marii iubitori de istorie n-au fost în stare să pună un altul în locul său. Un suport hâd și ruginit străjuieste și acum locul crimei culturale, dar nu-i nimic, poate va “crește” acolo un chioșc de vândut gogoși, tot se-apropie campania electorală. Mi-e scârbă să constat că iubitul nostru Cazino, simbol al acestui oraș, martor al istoriei contemporane, e pasat dintr-o parte în alta, că i se cântărește valoarea în sacoși cu pui și cozonaci, că e folosit ca obiect de tranzacții electorale și că a devenit, deja, incomod pentru modul încăpățânat în care se zbate să nu moară sau să nu fie înstrăinat. Altminteri ne iubim istoria din cale-afară. Mi-e scârbă…

Mi-e scârbă fiindcă realizez, a câta oară…, că trăiesc intr-o “Ţară de secături, ţară minoră, căzută ruşinos la examenul de capacitate în faţa Europei… Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoţii improvizaţi astăzi în moralişti, miniştrii care s-au vândut o viaţă întreagă, deputaţii contrabandişti… Nu ne prăbuşim nici de numărul duşmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoşătoare de meningită morală” (Octavian Goga, 1916). Și se apropie o altă campanie electorală…

Mi-e scârbă și mi-e rușine că asta e moștenirea pe care o las copilului meu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *