Palatul copiilor din Constanța a găzduit concursul la care s-au înscris elevii de gimnaziu, care au vrut să observe de aproape ce înseamnă viața de pompier . Elevii și-au testat cunoștințele la aptitudinile de salvatori, în probe teoretice și practice.
Cei care au fost admiși la probele teoretice, au ajuns la cea de-a doua probă practică susținută pe stadionul Farul din Constanța. Inițiativa acestui concurs a aparținut Inspectoratului pentru Situații de Urgență, care a colaborat cu Inspectoratul Școlar Constanța, în speranța că vor aduce un plus de cunoștințe elevilor.
“Scopul acestui concurs este de a-și dezvolta atât elevul, cât și profesorul, abilități de dezvoltare, de coeziune, de lucru în echipă și de a conlucra în eventuale activități de situații de urgență la care aceștia sunt expuși”, ne-a declarat Daian Hagi, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea.
“Nu este suficient să fii foarte bun la carte, la materiile predate la școală. Trebuie să ai o educație pentru viață, care presupune foarte multe cunoștințe în afara acestor materii. De aceea, organizăm astfel de concursuri pentru copii”, ne-a spus Vianora Vădănei, reprezentant al Inspectoratului Școlar Județean Constanța.
Chiar dacă au ieșit sau nu învingători la concurs, toți copiii au câștigat multiple cunoștințe generale, dar și pachete cu dulciuri.
Redactor: Ana-Maria Stancu