joi, septembrie 19, 2019
Acasă > Eveniment > ”Miercurea Alarmelor”. Sună sirenele în județul Constanța

”Miercurea Alarmelor”. Sună sirenele în județul Constanța

Astăzi se desfășoară un nou exerciţiu de verificare a sistemelor de avertizare-alarmare a populaţiei.

Exerciţiul “Miercurea Alarmelor” are loc începând cu ora 10.00, iar sirenele vor emite semnalul “prealarmă aeriană”, care are rolul de prevenire a populaţiei civile asupra apariţia pericolului.

În România există 3 tipuri de alarme: alarmă la dezastre (cinci sunete), prealarmă aeriană (trei sunete) şi alarmă aeriană (15 sunete).

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Constanța anunță că prin modul de acționare a mijloacelor tehnice de alarmare există posibilitatea de a crea disconfort în spațiul public, motiv pentru care se dau asigurări că astfel de exerciții periodice sunt necesare și benefice.

Măsurile generale recomandate pentru a fi luate de populație, în cazul unor situații reale în care semnalul ”Alarmă la dezastre va fi emis, sunt următoarele:

În cazul ruperii de baraje sau al viiturilor puternice:
– Părăsiți zonă inundabilă
– Mergeți intr-un în loc mai înalt
– Respectați decizia de evacuare
– Urmăriți mesajele de avertizare ale autorităților

În cazul unui accident chimic sau nuclear:
– Adăpostiți-vă în interior
– Nu părăsiți clădirea
– Izolați ușile și ferestrele
– Închideți gurile de aerisire și instalațiile de climatizare

În cazul căderilor de obiecte din atmosferă sau cosmos:
– Adăpostiți-vă
– Urmăriți la radio și TV mesajele de avertizare ale autorităților

Sursa: Comunicat ISU Constanta

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *