Migrația politică, sportul preferat al parlamentarilor

  •  
  •  
  •  
  •  

Instabilitatea politică din România este o problemă ușor de remarcat, având în vedere și mutările continue care au loc printre parlamentari. Deși într-o zi par să susțină politicile de funcționare ale unui anumit partid, a doua zi se mută la altul. Migrația politică este un fenomen ce a luat rapid amploare în România. În cele trei sesiuni din acest mandat, 59 de deputați și senatori au migrat cel puțin o dată către alt partid. 41 dintre aceștia au făcut schimbarea chiar în sesiunea februarie- iunie 2014. Migrația politică s-a remarcat și în rândul reprezentanților constănțeni unde cinci oameni politici au renunțat la partidul pe care îl reprezentau. PP-DD a suferit o triplă pierdere, senatorul Marian Vasiliev, deputatul Andrei Răzvan Condurățeanu și Mihai Tararache. Primii doi au ales să facă parte din UNPR, iar Mihai a rămas independent. La USL a renunțat parlamentarul Remus Cernea care a ales să fie independent, iar din PDL s-a retras parlamentarul Florin Gheorghe, care s-a mutat la Partidul Mișcarea Populară. Fenomenul migrației, cu siguranță, va continua mulți ani de acum înainte și va fi imposibil de stopat.

Redactor: Ana-Maria Stancu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *