marți, septembrie 24, 2019
Acasă > Economie > (VIDEO) Mihai Daraban – la „cârma“ Camerei de Comerţ Constanţa până în 2016

(VIDEO) Mihai Daraban – la „cârma“ Camerei de Comerţ Constanţa până în 2016

Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie  şi Agricultură Constanţa este instituţia cea mai reprezentativă a mediului de afaceri privat, din judeţul nostru. Membrii ei sunt 610 firme marcante, care realizează împreună 90% din produsul intern brut al judeţului.
Publicul larg vede în Camera de Comerţ doar organizatorul unor târguri şi manifestări expoziţionale deosebit de populare: Confintex, TINIMTEX, Auto Show, Târgul pentru Nunţi, Denta & Pharma, Salonul de echipamente, materiale şi mobilier pentru hoteluri şi restaurante etc. Pentru agenţii economici, instituţia reprezintă mult mai mult. Ea este un furnizor de servicii extrem de utile, o interfaţă în raporturile cu autorităţile centrale şi locale ale statului, un iniţiator şi susţinător al propunerilor de îmbunătăţire a legislaţiei. De aceea, cei 610 membri ai Camerei au acordat o atenţie atât de mare alegerii structurilor de conducere pentru următorii patru ani. Instituţia a avut parte de un adevărat maraton electoral, cu scrutine pe fiecare dintre cele patru secţiuni de activitate, în intervalul 13 – 16 martie. Etapa finală, adunarea generală a reprezentanţilor membrilor Camerei, a avut loc ieri, 22 martie. Au luat parte 70 de electori, care şi-au exprimat opţiunile prin vot secret. În unanimitate, adunarea i-a acordat lui Mihai Daraban un nou mandat de preşedinte al CCINA, pentru perioada 2012 – 2016. Reamintim faptul că el este şi vicepreşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României. În funcţiile de vicepreşedinţi ai CCINA au fost realeşi: – Fotini Teodorescu (preşe-dintele secţiunii agricultură – industrie alimentară); – Elena Corniciuc (preşedintele secţiunii comerţ – turism – servicii); – Radu Rusen (preşedintele secţiunii industrie – construcţii); – Andrian Mihei (preşedintele secţiunii navigaţie – transporturi). De asemenea, a fost ales colegiul de conducere al CCINA, format din 13 membri (societăţi comerciale): – Rig Service SA; – Şantierul Naval Constanţa; – Rompetrol Rafinare; – Dobrogea Grup; – Nostalgic SRL; – Comat Constanţa; – Danubius Travel Agency; – Congaz; – Aliment Murfatlar; – Interfinbrok Corporation; – Histria Shipmanagement; – Carmar Shipping; – Constanta South Container Terminal. La propunerea lui Mihai Daraban, adunarea i-a încredinţat lui Ion Dănuţ Jugănaru un nou mandat de director general al instituţiei. El va asigura conducerea executivă a Camerei în următorii patru ani. Faptul că, în linii mari, a fost menţinută vechea structură de conducere (doar în colegiu au apărut cinci noi membri) se explică prin activitatea remarcabilă a Camerei, din în ultimii patru ani, dintre care trei în condiţii de criză economică profundă. Instituţia s-a dovedit a fi extrem de activă şi inovativă, şi-a diversificat şi îmbunătăţit continuu serviciile acordate membrilor săi şi tuturor agenţilor economici.

VEZI VIDEO

Sursa:www.cugetliber.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *