sâmbătă, 29 februarie 2020
Acasă > Politica > Mihai Lupu (PNL): ,,Prevenţia în sănătate – o prioritate liberală”

Mihai Lupu (PNL): ,,Prevenţia în sănătate – o prioritate liberală”

Deputatul PNL Mihai Lupu a susţinut o declaraţie politică intitulată „Prevenţia în sănătate – o prioritate liberală”, declaraţie prin intermediul căreia a făcut o trecere în revistă a iniţiativelor pe care liberalii le-au avut, în ultimii ani în acest domeniu.

Parlamentarul liberal a punctat faptul că în guvernarea 2005 – 2008, pe când PNL era la guvernare, s-a făcut primul pas important în domeniul sănătăţii. „Fostul Guvern Tăriceanu a iniţiat, pentru prima dată în România, începând de la 1 iulie 2007, un important program de evaluare a stării de sănătate a populaţiei, care şi-a dovedit, ulterior, întrutotul eficienţa. În cadrul respectivului program, fiecare român a primit, la acea vreme, prin poştă, un talon cu menţiunea „medic”, cu care trebuia să meargă la medicul de familie pentru un consult şi analize ce urmau a fi realizate în luna de naştere a fiecăruia. Este important de menţionat faptul că aproximativ 60 la sută, dintre cele 22.348.596 de persoane cărora le-au fost trimise taloane corespunzătoare, au răspuns invitaţiei ministerului, mergând la medic în cadrul acestui program, care s-a încheiat în decembrie 2008”, a subliniat Mihai Lupu.
Parlamentarul constănţean a reamintit că, atunci, „au fost identificate atunci peste 150.000 de persoane care nu au ştiut că sunt bolnave în momemtul efecturării pachetului respectiv de analize şi care au putut astfel să se trateze corespunzător ulterior!”.
Lupu a punctat şi câteva proiecte pe care liberalii vor să le implementeze în domeniul sănătăţii. „PNL este hotârât să continue promovarea celor mai pertinente politici de prevenţie în sănătate şi, în acest sens, l-a mandatat săptămâna trecută, în cadrul Delegaţiei Permanente a partidului, pe ministrul Sănătăţii, domnul Eugen Nicolăescu, să susţină introducerea măsurilor necesare, fie în cadrul pachetului de bază de servicii sanitare, fie prin crearea unor programe speciale de prevenție. Mai mult decât atât, PNL va susţine în perioada următoare, şi prin Ministerul Sănătății, precum și prin reprezentanţii săi în Parlament, o nouă legislație în domeniul prevenției. Considerăm că prevenţia trebuie implementată şi urmărită în toate etapele şi sub toate aspectele: prevenţia primară, secundară, terţiară. Adică, trebuie avut în vedere activităţi de prevenţie încă din şcoală: de la educaţia civică, până la prevenţia efectuată de medicul de familie, inclusiv medicul din ambulatoriu.
Un alt lucru care cred că trebuie subliniat, referitor la politicile liberale din domeniul prevenţiei în sănătate, este recunoaşterea importanței medicilor de familie în aplicarea măsurilor de prevenție și rolul acestora ca factor integrator al domeniului în ansamblu, știut fiind faptul că medicii de familie sunt prima interfață a pacienţilor cu sistemul sanitar.
În vederea elaborării și aplicării celor mai eficiente şi agreate politici de prevenție, Ministrul liberal al Sănătăţii are consultări permanente cu organizațiile profesionale din domeniul sanitar, precum și cu asociațiile de pacienți.
Din aceste considerente, PNL şi-a asumat din nou prevenţia în această guvernare USL, ca pe o prioritate pentru reforma domeniului sănătăţii, ca parte esenţială a politicilor pe care dorim să le promovăm în acest domeniu atât de sensibil şi de vital pentru fiecare cetăţean”, a mai spus deputatul colegiului uninominal nr. 2, Mihai Lupu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *