Mii de angajaţi din CFR-uri au cerut să plece voluntar, cu salarii compensatorii

  •  
  •  
  •  
  •  

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat că mai multe mii de angajaţi din cadrul CFR SA, CFR Călători şi CFR Marfă s-au înscris deja pe liste cu disponibilizări, urmând să beneficieze de plăţi compensatorii conform Ordonanţei 36 privind protecţia socială.

Fenechiu a declarat miercuri că în anumite domenii din transporturi sunt necesare restructurări şi reducerea numărului de persone pentru oprirea adâncirii pierderilor, dar că îşi doreşte ca angajaţii de la companiile şi instituţiile aflate sub autoritatea ministerului să nu plece fără plăţi compensatorii.

“Pentru mine este un obiectiv să nu dăm niciun om afară şi să rămână fara venituri. Restructurările se vor face în special voluntar. Deja le-am cerut celor de la CFR SA, CFR Călători şi CFR Marfă să vină cu propuneri de hotărâri de Guvern pentru aplicarea Ordonanţei 36 la fiecare din aceste instituţii, pe un număr de angajaţi pe care dumnealor îi consideră necesari a fi disponibilizaţi, şi din ceea ce am înţeles există foarte mulţi care s-au înscris deja, adică şi-ar dori să beneficieze de prevederile Ordonanţei 36. În acest mod facem restructurare”, a spus ministrul Transporturilor.

Întrebat ce înseamnă “foarte mulţi”, Fenechiu a afirmat că sunt “mii”.

Ministrul a adăugat că la CFR SA sunt 24.000 de angajaţi, 14.000 la CFR Călători şi 10.000 la CFR Marfă.

Ordonanţa 36, adoptată la începutul acestui an, prevede că persoanele disponibilizate de la companii de stat vor primi indemnizaţie de şomaj, venit lunar de completare şi plăţi compensatorii acordate în conformitate cu contractelor de muncă aplicabile la nivelul fiecărei societăţi.

Fenechiu a anunţat la 20 iunie că Executivul nu a putut impune companiei Grup Feroviar Român, declarată câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, să menţină un număr anume de angajaţi pe mai mulţi ani şi că pregăteşte o hotărâre de guvern prin care aproximativ 1.000 de angajaţi să poată beneficia de plăţi compensatorii.

Sursa: Mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *