Mii de cereri pentru tratament, înregistrate la Casa Județeană de Pensii din Constanţa

Mii de cereri pentru tratamente în staţiunile din ţară au fost înregistrate la Casa Județeană de pensii din Constanţa. Fiecărui solicitant i se acordă un punctaj, care poate varia în funcție de numărul de sejururi sau de afecțiunile de care suferă.

De la începutul anului au fost depuse peste 3.800 de cereri pentru tratament. Pe luna martie, Casei Județene de Pensii Constanța i-au fost repartizate 70 de bilete, cu data de plecare 2 martie 2014. Dintre acestea au mai rămas disponibile doar 49.

“Cei care doresc să beneficieze de un bilet de tratament pentru luna martie pot depune cereri, în acest sens, pe tot parcursul acestui an. Avem înregistrate aproape 4000 de cereri.” a declarat Kristina Mutiș, purtătorul de cuvânt al Casei de Pensii Constanța.

Beneficiarii trebuie să plătească 50 % din valoarea biletului de tratament.  Numărul de tichete este foarte mic în raport cu solicitările. Doar persoanele ale căror cereri au punctajul cel mai mare vor putea să plece în stațiuni pentru tratament.

“Cererile nu pot fi depuse mai târziu de 45 de zile înainte de data primei zile a sejurului.” a adăugat Kristina Mutiș, purtător de cuvânt Casei de Pensii Constanța.

De biletele pentru tratament pot beneficia atât pensionarii cât și asigurații. Printre stațiunile unde se pot trata cei cu probleme de sănătate  se numără Amara, Buziaș, Pucioasa sau Sărata Monteoru.

Redactor: Bogdan Bolojan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *