sâmbătă, decembrie 14, 2019
Acasă > Social > Mii de credincioși, așteptați la Mănăstirea ,,Peştera Sf. Apostol Andrei”

Mii de credincioși, așteptați la Mănăstirea ,,Peştera Sf. Apostol Andrei”

Pe 30 noiembrie este prăznuit Sfântul Andrei, ocrotitorul românilor.

Sărbătoarea prilejuiește pelerinaje la diferite mânăstiri din țară, cea mai căutată fiind Mănăstirea Peștera Sfântului Apostol Andrei.

Anul acesta, la lăcașul din comuna Ion Corvin, județul Constanța, sunt așteptați aproximativ 10.000 de credincioși.

”În perioada 29-30 noiembrie a.c. la Mănăstirea ,,Peştera Sf. Apostol Andrei” din comuna Ion Corvin va avea loc ceremonialul religios desfăşurat cu ocazia sărbătoririi hramului bisericii. La aceasta acţiune se estimează participarea a peste 10.000 de credinciosi din judetul Constanţa dar şi din judeţele limitrofe, a unui sobor de preoţi şi diaconi cât şi oficialitaţi ale judeţului nostru.

Pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, la această manifestare vor participa peste 100 de jandarmi din Gruparea Mobilă “TOMIS” dar şi poliţişti din cadrul I.P.J. Constanţa. Ei vor acţiona în principal, pentru:

– protecţia participanţilor;

– asigurarea măsurilor de ordine publică pe timpul desfăşurării ceremonialului religios;

– prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere normelor de convieţuire socială.

Dispozitivele de ordine vor fi formate din echipe de patrulare pedestră şi auto, precum şi echipe de intervenţie mobile.

Recomandăm:

– să acorde sprijin echipelor de ordine aflate în dispozitivul de ordine şi siguranţă publică;

– să aibă un comportament decent, în conformitate cu normele de convieţuire socială”, transmite IJJ Constanța.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *