vineri, 25 septembrie 2020
Acasă > Social > Ministerul Educației Naționale lansează programul ‘Burse și cooperare interinstituțională în domeniul învățământului superior’

Ministerul Educației Naționale lansează programul ‘Burse și cooperare interinstituțională în domeniul învățământului superior’

Ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, și ministrul delegat pentru Învățământ Superior, Cercetare Științifică și Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, vor participa miercuri, la lansarea oficială în România a programului ‘Burse și cooperare interinstituțională în domeniul învățământului superior’ care are ca scop sprijinirea studenților și a personalului din universitățile românești pentru a realiza mobilități transnaționale în Norvegia, Liechtenstein și Islanda.

În cadrul programului vor fi finanțate și mobilitățile în România ale studenților și ale personalului din instituțiile de învățământ superior din cele trei țări, dar și proiecte de cooperare între universitățile din România și statele donatoare în vederea întăririi relațiilor de cooperare academică dintre țări.

“Principalii beneficiari instituționali ai vizitelor pregătitoare, proiectelor de mobilitate pentru studenți și personal din universități, respectiv proiectelor de cooperare interinstituțională sunt universitățile din România care dispun de o Cartă Erasmus aprobată de Comisia Europeană, având ca parteneri instituții similare sau organizații de stagiu din statele donatoare. În proiectele de cooperare interinstituțională se mai pot asocia ca parteneri universități, institute de cercetare, companii și ONG-uri, atât din statele membre, cât și din celelalte țări beneficiare ale Mecanismului SEE”, se arată într-un comunicat de presă al MEN remis marți AGERPRES.

Programul ‘Burse și cooperare interinstituțională în domeniul învățământului superior’ se află la a doua rundă de implementare în România. Prima rundă s-a derulat pe parcursul anului universitar 2009-2010 și în primul semestru al anului academic 2010-2011, cu o valoare totală de 1.100.000 euro. Pentru cea de-a doua rundă a programului au fost alocate 4.444.444 euro, din care 4.000.000 euro provin din partea țărilor donatoare (Norvegia, Islanda, Liechtenstein), restul fiind cofinanțare din partea statului român.

La eveniment vor mai participa coordonatorul departamentului Fonduri SEE și Norvegiene din Ambasada Norvegiei la București, doamna Hilde Berit Eide, directorul general al Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP), doamna Monica Calotă și directorul general în Ministerul Fondurilor Europene, doamna Cătălina Meliță. De asemenea, vor fi prezenți coordonatorii Birourilor de programe Comunitare din 21 de universități, reprezentanți ai unor ONG-uri și reprezentanți ai MEN.

Programul este parte integrantă a Mecanismului Financiar al Spațiului Economic European 2009—2014 (SEE). Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP) este desemnată operator de program.

Sursa: AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *