marți, februarie 18, 2020
Acasă > Politica > Ministrul de Interne: Salariile polițiștilor vor fi majorate cu 10%

Ministrul de Interne: Salariile polițiștilor vor fi majorate cu 10%

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, astăzi, că instituția pe care o conduce pregătește un act normativ prin care salariile polițiștilor vor crește cu 10%.

Potrivit oficialului, măsura urmărește să echilibreze salariile militarilor și ale polițiștilor, având în vedere că au fost constatate situații în care existau diferențe.

“Am avut săptămâna trecută discuții și cu premierul, și cu ministrul de Finanțe și sunt în măsură să spun, în acest moment, că pregătim un act normativ pentru ca și polițiștilor să le crească salariul cu 10%. Este un mesaj pentru polițiști, nu pentru sindicate, începând din momentul în care intră în vigoare actul normativ. Această proiecție este finalizată și în acest moment colegii mei de la minister sunt în discuții cu cei de la Ministerul Muncii”, a explicat Carmen Dan.

Totodată, ministrul a dezmințit informațiile potrivit cărora MAI pregătește un act normativ “peste noapte” în ceea privește pensionarea celor care lucrează în sistem, arătând că există un deficit de personal în MAI, însă se lucrează pentru a găsi soluții la această problemă.

“Este o realitate, avem un deficit foarte mare în MAI. Trebuie să luăm toate măsurile necesare să acoperim acest deficit și în sensul acesta ne-am mobilizat. (…) Sunt soluții pentru ca în perioada imediat următoare să aducem în sistem în jur de 4.000 de angajați și să intervenim cât se poate de concret pentru dotarea cu echipamente de intervenție în primul rând a polițiștilor de ordine publică, a celor care sunt în stradă”, a afirmat Carmen Dan.

În ceea ce privește pensiile și salariile polițiștilor, ministrul de Interne a spus că drepturile deja câștigate nu se vor diminua.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *