vineri, decembrie 13, 2019
Acasă > Social > Ministrul Sănătății: Părinții copiilor nevaccinați pot fi acuzați de rele tratamente

Ministrul Sănătății: Părinții copiilor nevaccinați pot fi acuzați de rele tratamente

Ministrul Sănătății, Florian Bodog a declarat, astăzi, că dacă un copil moare din cauza deciziei părintelui de a nu-l vaccina, acel părinte poate fi acuzat de rele tratamente aplicate minorului.

Ministrul a ținut însă să precizeze că legea vaccinării nu prevede sancţiuni pentru părinţi, ci o referire la rele tratamente aplicate copilului.

“Fac precizarea din start că în această lege nu au fost prevăzute sancțiuni. Singurul lucru care este prevăzut în această lege este o referire la rele tratamente aplicate copilului. Această prevedere există în lege la momentul de față, nu este prevăzută în legea vaccinării, ci este prevăzută în lege. Eu cred că, dacă un copil moare din cauza deciziei părintelui de a nu-l vaccina, părintele respectiv poate fi acuzat de rele tratamente aplicate copilului. Aceasta este situația la care se referă legea vaccinării. Dacă va fi nevoie să clarificăm acest aspect, îl vom clarifica”, a spus oficialul.

Prezent la conferinţa “Vaccinarea: o problemă de sănătate publică. Copii, dincolo de cifre”, Florian Bodog a explicat că proiectul de lege aflat în dezbatere publică a fost elaborat de specialiști și prevede  sancţiuni pentru stat.

”Cred că programul de vaccinare al statului trebuie să cuprindă atât aprovizionarea cât şi educarea părinţilor şi aceste grupuri de lucru care sunt prevăzute în lege, grupurile tehnice, au această menire a de a explica părinţilor, de a face chiar acţiuni de mediere în situaţie în care părinţii refuză vaccinarea”, a menționat ministrul Sănătăţii.

Potrivit proiectului legii vaccinării, autoritățile nu îşi propun sancţionarea părinţilor care nu doresc să-şi vaccineze copiii, dar le cer să fie foarte atenţi la toate beneficiile imunizării şi la riscurile pe care nevaccinarea le implică.

Părinţii pot alege să nu îşi imunizeze copiii, dar, pentru înscrierea la şcoală sau grădinţă, trebuie să prezinte documentele care demonstrează efectuarea vaccinărilor obligatorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *