duminică, iunie 16, 2019
Acasă > Eveniment > Ministrul Sănătății și-a dat demisia

Ministrul Sănătății și-a dat demisia

Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, a demisionat din funcţie în această dimineaţă. Demisia sa a fost acceptată de premierul Cioloş. Acesta a spus că îi va înainta o propunere preşedintelui Iohannis.

 “Am acceptat astazi demisia domnului Patriciu Achimas Cadariu din functia de ministru al Sanatatii. In perioada  urmatoare voi inainta domnului Presedinte al Romaniei Klaus Iohannis propunerea pentru un nou ministru al Sanatatii”, se arată într-un comunicat al premierului Cioloş.

Potrivit unor surse guvernamentale citat de Mediafax, Achimaş-Cadariu a luat decizia de a pleca de la ministerul Sănătăţii, pentru că nu ar fi fost de acord cu modul în care s-a decis în Guvern gestionarea crizei dezinfectanţilor din spitale.

Premierul Dacian Cioloş declara vineri că în acest moment nu ia în calcul schimbarea ministrului Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, precizând că este interesat de găsirea unor soluţii pentru rezolvarea problemelor apărute în sănătate şi “scoaterea la lumină a altora care eventual se pot isca”.

“Este, cred, a treia situaţie de criză care apare de când am eu acest mandat şi vreau să fie foarte clar, sunt lucruri care vin din spate, sunt lucruri care arată disfuncţionalităţi în sistemul de sănătate. M-am uitat chiar astăzi de dimineaţă (vineri-n.r.), cred că în ultimii şase sau şapte ani am avut cel puţin zece miniştri la Sănătate care s-au succedat. E clar că în astfel de situaţii n-ai cum să faci o reformă. Pe mine mă interesează acum, în primul rând, să găsim soluţii la problema care s-a iscat, să clarificăm de fapt lucrurile acolo, legat de aceşti dezinfectanţi”, declara Cioloş vineri.

Sursa: evz.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *