Ministrul Turismului: Site-urile agențiilor fără licență vor fi suspendate

Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, cere agențiilor de turism din România să se licențieze și să își ia toate acreditările necesare pentru a funcționa într-un cadru legal.

Dobre a declarat că site-urile agențiilor de turism online care nu sunt licențiate și ale celor care pun în vânzare unități de cazare care nu sunt clasificate vor fi suspendate.

“Vreau să îi anunț pe toți cei care dețin site-uri și pun în vânzare unități de cazare care nu sunt clasificate că le vom suspenda site-urile. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor are dreptul de a suspenda site-ul. Același lucru se va aplica în cazul agențiilor online, pentru că sunt agenții de apartament, dar merg în sistem online și trebuie să fie licențiate. Nu sunt licențiate, li se va suspenda site-ul. Deci, toată lumea să vină să se licențieze, să își ia acreditările, pentru a nu avea discuții despre fraudă fiscală”, a declarat ministrul Turismului, la Antena 3.

Mircea Titus Dobre a adăugat că până la 1 septembrie ar trebui să fie finalizată și Legea privind garantarea pachetelor turistice, astfel încât cetățeanul care cumpără servicii turistice de la o agenție să fie protejat și să își poată recupera banii, în cazul în care agenția respectivă intră în insolvență.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *