luni, noiembrie 18, 2019
Acasă > Politica > Mişcarea Populară Constanţa ,,preocupată” de incompatibilitate a lui Nicuşor Constantinescu

Mişcarea Populară Constanţa ,,preocupată” de incompatibilitate a lui Nicuşor Constantinescu

Fundaţia Mişcarea Populară – filiala Constanţa informează opinia publică prin intermediul unui comunicat remis presei că îi solicită prefectului judeţului Constanţa, Eugen Bola, ,,să verifice de urgenţă dacă starea de incompatibilitate a lui Nicuşor Constantinescu, evidenţiată de  raportul de constatare al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), se menţine şi în prezent”. În cazul în care starea de incompatibilitate se confirmă şi acum, liderii filialei constănţene a fundaţiei vor ca reprezentantul Guvernului în teritoriu ,,să aplice neîntârziat legea, procedând la eliberarea din funcţia de Preşedinte al Consiliului Judeţean a domnului Nicuşor Constantinescu”.
Ei reamintesc faptul că, potrivit comunicatului ANI, s-a constatat că Nicuşor Constantinescu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20.06.2008 – 23.03.2009, întrucât a deţinut, simultan, atât funcţia de Preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa cât şi calitatea de reprezentant al Judeţului Constanţa în Adunarea Generală a Acţionarilor în cadrul S.C. RAJA S.A. Constanţa, încălcând astfel dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin urmare, conducerea Filialei Constanţa a Funndaţiei Mişcarea Populară consideră că se impune aplicarea imediată a prevederilor legislaţiei în vigoare. ,,Cerem prefectului Eugen Bola să îşi facă datoria de înalt funcţionar public însărcinat cu aplicarea legilor şi să verifice neîntârziat situaţia actuală de fapt, iar în cazul în care starea de incompatibilitate se menţine, să îl demită pe Nicuşor Constantinescu din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa”, se menţionează în finalul comunicatului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *