duminică, decembrie 8, 2019
Acasă > Eveniment > Mitingul unionist de la Piaţa Victoriei, “Luptă pentru Basarabia” s-a încheiat

Mitingul unionist de la Piaţa Victoriei, “Luptă pentru Basarabia” s-a încheiat

lupta-pentru-basarabiaMitingul organizat de Platforma Unionistă “Acţiunea 2012” în Piaţa Victoriei s-a încheiat fără alte incidente, o parte a manifestanţilor îndreptându-se către Piaţa Universităţii, unde deja se află liderul unioniştilor, George Simion, care cheamă oamenii la manifestaţie.

George Simion, care a fost ridicat de jandarmi din Piaţa Victoriei şi dus la secţia de poliţie, unde a fost amendat, susţine că a fost agresat şi că i-au fost rupte hainele, imputându-i-se că a forţat cordonul de jandarmi.

El a lansat un apel, folosind o portavoce, chemându-i pe bucureşteni să ceară unirea alături de cei aproximativ 200 de oameni aflaţi deja în Piaţa Universităţii şi a avertizat că demonstranţii nu vor pleca până nu vor fi invitaţi la o discuţie cu premierul Dacian Cioloş.

Stăm aici până ne primeşte premierul Cioloş”, a strigat George Simion.

De altfel, din momentul reţinerii sale, el a lansat mai multe apeluri pe Facebook cerând susţinătorilor unirii să meargă la Universitate.

Întrebat dacă are autorizaţie pentru această acţiune, el a spus că nu este nevoie, pentru că Piaţa Universităţii este locul în care românii şi-au câştigat libertatea.

Cinci manifestanţi au fost ridicaţi, sâmbătă, de jandarmi din Piaţa Victoriei, unde au avut loc mai multe incidente violente între forţele de ordine şi participanţi la marşul “Luptă pentru Basarabia” organizat de Platforma Unionistă “Acţiunea 2012. La marş au participat câteva mii de oameni, printre care s-au aflat şi politicieni precum Eugen Tomac (PMP), Clotilde Armand (USR) sau Codrin Ştefănescu (PSD).

Sursa: news.ro | autor: Adrian Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *