Monte Cristo..ratonul buclucaș

Locuitorii unui cartier constănțean au avut parte de o descoperire surprinzătoare. Este vorba despre un raton care a fost găsit în curtea unui depozit de medicamente. Animalul își făcuse culcuș pe acoperișul clădirii, sub aparatul de aer condiționat.  Nimeni nu știe cum a ajuns animalul acolo și nici de unde a venit. Cu toate că nu deranja, proprietarii clădirii au decis să-l dea în grija specialiștilor.

„Angajații au spus că au văzut „pisica” în zonă de vreo trei zile. Presupun că noaptea se ducea la gunoaie să mănânce și ziua se ascundea sub aerul condiționat, unde era întuneric.” a povestit Cosmin, proprietarul depozitului.

Drept urmare au sunat la Complexului Muzeal de Științe ale Naturii. O echipă de specialiști s-a deplasat la fața locului pentru a-l prinde pe ratonul buclucaș…

“Ratonul este un animal originar din America de Nord, care a pătruns foarte mult în Europa. Este extrem de inteligent și de agil, se cațără mai repede decât o pisică și este mai puternic decât un câine. Se adaptează foarte ușor și ține minte situații pentru a se descurca ulterior.” a explicat dr. Adrian Bâlbă, directorul Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.

Într-un final, animalul a fost capturat și va locui la  Microrezervația din Constanța, alături de încă patru exemplare din specia lui.

„Îl primim cu drag. Vom încerca să-l adaptăm și să-l familiarizăm cu celelalte patru exemplare de ratoni pe care îi avem.” a mai spus dr. Adrian Bâlbă, directorul Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.

În România ratonii ajung fie accidental, la bordul unor nave, fie aduși ilegal și scoși la vânzare. Un astfel de exemplar ajunge pe piața neagră chiar și la 1000 de euro. Angajații de la Complexul Muzeal s-au gândit deja la un nume. Pe noul locatar îl va chema Monte Cristo.

Autor: Raluca Damian

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *