Moș Nicolae a ajuns și în casele familiilor nevoiașe din Năvodari

Ziua de Sfântul Nicolae trecea la fel ca toate celelalte pentru copiii a trei familii din Năvodari. Nici măcar nu visau că Moșul îi va vizita, și asta pentru că nu le trecuse niciodată pragul, deși fuseseră cuminți tot anul și își lustruiseră ghetuțele. Când s-au trezit dimineață, dezamăgirea a fost mare pentru copiii familiei Băjenaru. Ghetuțele erau goale, spre deosebire de cele ale colegilor lor de școală. Singurele cadouri au venit din partea primăriei Năvodari. Impresionați de copilăria tristă de care au parte aceste suflete nevinovate, reprezentanții Crucii Roșii, filiala Constanța, s-au gândit să le facă o bucurie și au sosit în casele lor încărcați cu de toate.

“Eu am primit rechizite, jucării, haine și alimente. Ultima dată l-am văzut pe Moș Nicolae la școală, de atunci nu l-am mai văzut.”  a spus Mihaela Băjenaru.

„Îmi doream să primesc rechizite și caiete speciale pentru școală. L-am așteptat pe Moș Nicolae și a venit. ”  a povestit Isabela Băjenaru.

„Mi-a dorit haine, alimente, rechizite și alimente. Cel mai mult mi-au plăcut hainele și rechizitele.”  a afirmat Florin Adamescu.

La fel de bucuroasă a fost și mama micuților care nu a închis un ochi toată noaptea și s-a frământat zile întregi cu gândul că Moș Nicolae nu va sosi nici anul acesta la micuții ei. Femeia a făcut cu greu rost de câțiva bănuți pentru a le pune ceva pe masă copiilor în ultimele zile.

„Nu a venit Moș Nicolae pentru că nu am avut bani. Abia am făcut rost de bani pentru a le lua de mâncare. M-au întrebat de ce nu vine Moș Nicolae anul acesta și le-am zis că e sărac.”  a spus Florentina Băjenaru.

La fel de entuziasmate de vizita reprezentantelor Crucii Roșii au fost și surorile Diana și Amalia Buzgaru. Bunicii celor două fete au făcut eforturi mari să nu le lase ghetuțele goale și le-au umplut cu dulciuri. Jucăriile, rechizitele și hainele primite le-au produs o mare bucurie.

„Ne-a adus alimente, îmbrăcăminte și jucării.” a relatat Diana Buzgaru.

Sufletul acestei acțiuni a fost ca de obicei Carmen Lungu, președintele Crucii Roșii filala Constanța.

„Cunoaștem cazurile de aici din Năvodari în urma campaniei realizată de Litoral Tv și ne-am gândit că de Moș Nicolae de multe ori ghetuțele acestor copii rămân goale. Am zis să le umplem  golul din suflet și ghetuțele cu alimente, haine, rechizite și jucării.” a declarat Carmen Lungu, președintele filialei Constanța a Crucii Roșii.

Bucuria din ochii micuților nu poate fi descrisă prin cuvinte. Cu siguranță Moș Nicolae va rămâne o amintire de neuitat pentru fiecare dintre ei.

Autor: Camer Niță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *