Acasă > Sport > Mulţescu: Ar fi rău să plece Alexe şi să nu vină un jucător de aceeaşi valoare

Mulţescu: Ar fi rău să plece Alexe şi să nu vină un jucător de aceeaşi valoare

Antrenorul formaţiei Dinamo, Gheorghe Mulţescu, a declarat, luni, la plecarea în cantonamentul din Anglia, că ar fi rău pentru echipa sa dacă s-ar transfera atacantul Marius Alexe şi nu ar reuşi să aducă în locul lui un jucător de aceeaşi valoare.

“Ar fi rău să plece Alexe şi să nu vină un jucător de aceeaşi valoare sau mai valoros. Spunea domnul Negoiţă acum câteva zile că e 90 la sută făcut. A mai avansat. Şi unu la sută dacă e, înseamnă tot că a mai avansat. Tot felul de contracte, cu diferite clauze şi se discută încă. Principala problemă sunt banii. Că sunt mai mulţi cash la semnătură şi mai puţini mai târziu sau unii vor să dea mai… Sunt discuţii pe tema asta, dar sunt soluţii”, a declarat Mulţescu pe Aeroportul Henri Coandă.

Tehnicianul consideră că jucătorului nu îi va fi comod în cazul în care transferul nu s-ar perfecta: “Din punct de vedere motivaţional nu îi va fi comod dacă transferul nu se va perfecta, dar după aceea va fi bine. Rămâne la Dinamo, nu la orice echipă. Încercăm să facem performanţă, să prindă şi echipa naţională, o să aibă şi altfel de motivaţie. În momentul în care eşti dezamăgit, lucrezi mai greu. Ar fi bine să se rezolve pentru că îşi doreşte, şi atunci va câştiga şi el şi noi”.

Mulţescu a precizat că există oferte de transfer şi pentru atacantul Andrei Cristea, dar şi pentru portarul Cristian Bălgrădean. “Andrei Cristea merge în Anglia şi aşteptăm să vină oferta, să se concretizeze şi să plece. Bălgrădean are oferte, discuţiile sunt avansate”, a mai spus antrenorul dinamovist.

În ceea ce priveşte achiziţia de jucători, Mulţescu spune că are soluţii pentru acoperirea a 4-5 posturi: “Aştept ca unii jucători să confirme aşteptările, mă refer mai mult la cei tineri. Aştept să ne vină întăriri. Am avut ieri o discuţie, o duminică plină, de dimineaţa până seara, referitor la aceste probleme. Avem soluţii pentru 4-5 posturi, dar raportul calitate – preţ trebuie discutat. Nu sunt probleme financiare mari, a fost o strategie. Am încercat să rezolvăm jucători liberi de contract, jucători tineri, am zis că vrem să întinerim echipa. În cazul în care nu vom putea să facem treaba asta, se vor face şi eforturi financiare. Dar asta în paralel şi cu vânzarea jucătorilor”.

Lotul dinamoviştilor a plecat luni, la ora 14.00, cu avionul spre Manchester (via Amsterdam) şi, mai departe, cu autocarul până la Leeds, pentru al doilea stagiu de pregătire centralizată din această vară, programat în perioada 1-13 iulie, la Oulton Hall Hotel Leeds.

Sursa: Mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *