duminică, iunie 16, 2019
Acasă > Ultima ora > Nava Flaminia va fi reparată în trei luni

Nava Flaminia va fi reparată în trei luni

Nava portcontainer MSC Flaminia, sub pavilion german, distrusă parţial în urma unui incendiu în 2012 şi decontaminată în Danemarca, va fi reparată în aproximativ trei luni, susţin reprezentanţii Şantierului Naval Daewoo Mangalia, valoarea contractului fiind de 22 de milioane de dolari.

Reprezentanţii şantierului Daewoo Mangalia Heavy Industries (DMHI) au precizat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că pentru repararea navei Flaminia a fost organizată o licitaţie la care au mai participat alte două şantiere, valoarea contractului prin care a fost atribuită lucrarea fiind de 22 de milioane de dolari.

În baza contractului, muncitorii urmează să îndepărteze structura de oţel avariată a corpului navei, vor fabrica şi monta cele 94 de bloc-secţii noi ale structurii navei, vor înlocui echipamentele şi sistemele avariate şi vor face conexiunile sistemelor noi cu cele existente ale navei, lucrările urmând să fie gata la sfârşitul lunii mai. Cantitatea totală de oţel înlocuit va fi de aproximativ 7.300 de tone.

“Facem curăţenie pentru a putea lucra în condiţii normale, tratăm tancurile pentru anularea oricărui risc de foc şi explozie, montăm schele şi turnuri, după care vom încerca şi vom reuşi ca în trei luni de zile să livrăm acest proiect. Pregătirea logistică mai cuprinde şi alte activităţi, precum demontarea cablurilor vechi, care nu mai sunt de trebuinţă la navă. Ulterior, după ce instalăm blocurile noi, montăm şi cabluri noi. Ce este interesant că vom da această navă total în funcţiune ca şi o navă nouă”, a declarat şeful Departamentului de Reparaţii, Gogu Petre.

La rândul său, Constantin Cornea, directorul diviziei Controlul Producţiei din DMHI, a precizat că sunt afectate complet magaziile 4, 5 şi 6 şi parţial magaziile 3 şi 7 ale navei, unde trebuie înlocuite structurile metalice, instalaţiile aferente, cablurile de la sistemele de supraveghere a navei şi alte activităţi conexe.

“Se lucrează în aceleaşi condiţii ca la construcţia unei nave, la înălţime, şi trebuie să ne luăm măsurile specifice, în spaţii închise şi trebuie să luam măsuri de ventilaţie şi iluminat. Oamenii ştiu ce trebuie să facă”, a afirmat Cornea.

De asemenea, Constantin Cornea a precizat şi că nu există pericole privind poluarea.

“Nava a venit decontaminată din Danemarca şi cred că nu se poate pune problema că Danemarca a permis intrarea, descărcarea şi decontaminarea unei nave cu probleme speciale. Prin arderea reziduurilor ei au reuşit să încălzească o aşezare o întreagă iarnă”, a mai spus Cornea.

Reprezentanţii şantierului naval au mai spus că au fost făcute verificări la bordul navei privind testarea radioactivităţii şi de către CNCAN, prin Institutul de Cercetări Nucleare din Piteşti, rezultatele măsurătorilor încadrându-se în limitele normale.

Aproximativ 200 de angajaţi ai Daewoo Mangalia Heavy Industries vor fi implicaţi în operaţiunile de reparaţie a navei, în timpul lucrărilor echipajul vasului urmând să rămână la bord.

Nava portcontainer Flaminia a revenit în România luni dimineaţă, pentru a fi reparată în Şantierul Naval Daewoo Mangalia după ce, din luna noiembrie a anului trecut, a trecut prin operaţiuni de decontaminare în Danemarca.

Nava portcontainer MSC Flaminia, sub pavilion german, a acostat în mai 2013 în Portul Constanţa, aşteptând aprobări de la autorităţile române pentru a fi decontaminată de deşeuri periculoase şi reparată la Şantierul Maval Daewoo din Mangalia, după ce a luat foc în largul Oceanului Atlantic, în 2012. Aceasta a stat în România până la începutul lunii noiembrie 2013, când a plecat în Danemarca pentru continuarea procesului de decontaminare.

Fostul prefect al judeţului Constanţa Eugen Bola preciza anul trecut că decizia de a pleca din România a fost una economică, armatorul alegând soluţia cea mai ieftină, mai ales pentru evacuarea celor 14.000 de tone de deşeuri găsite în plus peste cele declarate şi care ar fi trebuit să se întoarcă în Germania. Astfel, în loc să ducă aceste deşeuri în Gemania cu alte mijloace de transport, armatorul a ales să mute nava cu totul.

În luna iulie 2013, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM), Mihail Fâcă, declara că reprezentanţii firmei care operează nava Flaminia au primit avizul pentru gestionarea a 9.000 de tone de deşeuri care se aflau pe vas. El preciza că autorităţile române nu au dat aviz pentru gestionarea altor 14.000 de tone de deşeuri pe care le-au declarat “import ilegal” şi care ar fi trebuit preluate de către statul german.

sursa: Mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *