NĂVODARI A AJUNS DE “RÂSUL LUMII”, din cauza incompetenței administrației locale

Cu mari eforturi, fosta administrație locală a obținut pentru Năvodari statutul de stațiune turistică. A fost o oportunitate deosebită de dezvoltare pentru oraș. Practic, de atunci, plaja de nord a litoralului s-a întins din Mamaia până la Petromidia. Zona a fost amenajată prin proiecte europene, iar mulți turiști și chiar mulți constănțeni alegeau plaja din Năvodari pentru recreere estivală. Din păcate, actuala Administrație, în frunte cu primarul Chelaru, s-a arătat incapabilă să gestioneze acest sector. Iar lucrurile au mers din rău în mai rău. Toamna bate, deja, la ușă, deci putem încerca să rezumăm sezonul estival. Sunt preţuri exagerate, calitate îndoielnică, spoială şi gunoaie. Năvodariul turistic este din ce in ce mai criticat pentru mizerie, haos şi standarde scăzute. E un uriaş bâlci: din boxe urlă manele acompaniate de strigătele vânzătorilor ambulanţi. Mirosul de urină și gunoi putrezit persistă, inclusiv în oraş. Plaja din Năvodari este o bălărie sufocată de tarabe, un şantier necontenit cu nori de praf, balastiere şi macarale, cu gropi şi ţevi din care izvorăsc ape uzate, zoaie, străzi şi alei în beznă. Peste tot sunt excremente canine, coji de seminţe, cutii goale de bere și suc aruncate în nisip, resturi de mâncare, chiştoace, coceni şi ambalaj mototolit de şaorma. Nu poți să-ţi tragi sufletul pentru că mizeria te sufocă. Din neputință și incompetență, Administrația publică nu se implică în nici un fel. Paradoxal, zona turistică din Năvodari este un fel de sat fără câini dar plin de maidanezi.

În zona Năvodari-Mamaia, plaja s-a transformat într-un club uriaş, cu muzică non-stop, mirosuri urâte şi mizerie. Turiștii au probleme cu serviciile de proastă calitate la cazare, la masă sau pe plajă. Mulți sesizează Protecţia Consumatorilor dar, de multe ori, oamenii își exprimă nemulțumirile în mediul online. „În Năvodari, turiștii reclamă condiţii de cazare necorespunzătoare, nerespectarea distanţării pe plajă, publicitate înşelătoare, alimentaţie publică neigienică, probleme la închirierea şezlongurilor”, spun reprezentanţii Protecției Consumatorilor.

Un turist care şi-a petrecut concediu în Năvodari, a declarat: „Sper că după alegeri va veni un primar competent care să ia plaja la pas, să radă toată mizeria şi să construiască ceva frumos așa cum era cu doar câțiva ani în urmă.  Pe litoralul dintre Năvodari și Mamaia găsești aglomeraţie, zgomot, resturi de orice, preţuri exagerate. În scurt timp, regreți că ai venit la mare și ai ales Năvodari ca destinație.

Un alt turist a povestit: „Am făcut greşeala să merg la Năvodari. Nu recomand un astfel de concediu nimănui. Gălăgie, servicii sub orice critică. Am ascultat, fără să vreau, toate manelele apărute din 90 şi până azi. Oamenii n-au auzit de distanţarea socială. Pe plajă, bişniţarii vând de toate, aproape că te calcă pe cearceaf sau se urcă pe şezlongul tău. Cât trăiesc nu mai fac greşeala să vin în concediu aici. Pentru ce? Să stau în mizerie și să plătesc de 3 ori mai mult decât într-o staţiune decentă? Unde sunt autoritățile orașului? După concediul de la mare, m-am întos acasă mai obosit decât eram când am plecat”.

În final, un rezumat al litoralului l-a făcut Toni Grecu, liderul grupului Divertis: „Am fost la mare, la Năvodari. Nu mă aşteptam să găsesc frumuseţea de pe Coasta de Azur, dar nici mizeria întâlnită. Decât un concediu la Năvodari, mai bine stai acasă și-ţi văruieşti apartamentul cu banii ăia. Aşa o tristeţe de turism nu există în Europa. O reclamă trisă ar suna aşa: Dacă pandemia şi depresia nu te-au determinat să te sinucizi încă, mergi la Năvodari. Vei reuşi.

“ Fără comentarii…

Concluzia nu poate fi decât una singură: Dacă orașul pe care îl administrează a ajuns de râsul unei țări întregi, PRIMARUL CHELARU TREBUIE SĂ PLECE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *