Năvodari. Copilă de 9 ani, agresată sexual. Suspectul, arestat preventiv

  •  
  •  
  •  
  •  

IPJ Constanța precizează că urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează sâvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală, polițiștii orașului Năvodari au identificat un bărbat, de 68 de ani, bănuit că ar fi atins o minoră, în vârstă de 9 ani, în mai multe zone ale corpului.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că fapta ar fi avut loc în dimineața zilei de 30 mai a.c., în orașul Năvodari, în timp ce minora se afla în vizită la sora bunicii sale.

„În timp ce se afla în dormitorul casei situate în oraşul Năvodari, a atins persoana vătămată minoră, în vârstă de 9 ani, cu palmele pe coapse, fund şi zona înghinală, apoi a întins-o pe pat, pe spate, şi s-a întins peste ea, cu partea frontală a corpului, mişcându-şi zona bazinului şi simulând un raport sexual”, se arată într-un comunicat al Parchetului.

În urma probatoriului administrat în cauză, polițiștii l-au reținut pe bază de ordonanță, iar în cursul zilei de 2 iunie a.c., Judecătoria Constanța a emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Constanța.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *