Nicolae Matei a fost mereu un sprijin pentru sportivi

În decursul carierei sale politice, dar nu numai, Nicolae Matei s-a arătat solidar şi cu sportivii din oraşul Năvodari. Chiar şi înainte de a fi ales primar al oraşului, Nicolae Matei i-a susţinut atât pe cei care doreau să facă performanță, cât şi pe amatori indiferent de sportul pe care îl practică. Pe lângă bugetele alocate şcolilor, asistenţei sociale sau lăcaşelor de cult, edilul reuşeşte să aloce finanţare şi pentru sport.

Până în 2010 tinerii dornici să practice un sport, trebuiau fie să se înscrie la un club privat, unde erau nevoiţi să plătească un abonament, fie să meargă în alte localităţi. Sesizând această situație, la inițiativa primarului Nicolae Matei, consiliul local Năvodari a aprobat un buget pentru construirea unei săli de sport la cele mai înalte standarde.

Eu am înţeles că este o legendă, că o mamă cu 2 copii a ieşit de la un liceu din Năvodari şi aici era un club privat, iar copiii şi mama plângeau. Domnul primar trecea pe stradă şi i-a întrebat de ce plâng şi au spus că nu au bani să înscrie copiii la acel club privat ca să joace handbal şi pe 6 aprilie în anul 2010 , la propunerea domnului primar, consiliul local a aprobat înfiinţarea acestei echipe de handbal. Am fost sprijiniţi de primăria Năvodari prin echipamente, deplasări, masă, tot”, a mărturisit Nicolai Gîrbocea, antrenor handbal.

Nicolai Gîrbocea a fost antrenor de handbal la Medgidia și la solicitarea lui Nicolae Matei, a venit în Năvodari unde a format și antrenează o echipă de juniori. În acest fel, în doar 2 ani, antrenorul a reușit să formeze mari jucători de handbal care joacă acum la echipe mari în diferite orașe ale țării. Performanța tinerilor se datorează atât lor, cât și antrenorului, dar și primarului Nicoale Matei care a avut mereu grijă să aibă toate condițiile necesare pentru a realiza un Centru de Excelență al sportului în Năvodari.

Rep: Din câte ştiu, sportiviii trebuie să suporte cheltuiele atunci când merg în deplasări…

Nu, la Năvodari nu. Handbaliştii au călcat primii în această sală, am inaugurat-o.

Rep: Ne puteţi spune ceva despre performaţă?

Da, în aceşti 2 ani am ocupat locul 3 pe judeţ şi locul 4 pe euroregiune. În al 2-lea an ne-am calificat din grupă, în grupa aceea ne-am calificat la turneul semifinal, cu sprijinul domnului primar turneul semifinal s-a ţinut chiar la noi la Năvodari, a fost o mare cinste şi onoare pentru noi, să organizăm acest turneu şi echipa s-a calificat în turneul final pe ţară, unde a luat locul 8. Este o mare preformanţă în 2 ani de zile, în al 2-lea an să te baţi în campionatul naţional, să te baţi cu echipe de tradiţie în campionatul românesc, să ajungi la un nivel atât de mare. …Am avut toate condiţiile de muncă, de participare, nu am dus lipsă de nimic şi nu ducem lipsă. Acum îi ducem lipsa domnului primar. Proiecte de viitor?! Să creştem copiii, să ne aducem copiii acasă, cei care au plecat din Năvodari şi joacă la echipe mari, să joace pentru Năvodari în anul care vine. Am adus un antrenor mare care antreneză o echipă mare, care a antrenat HCM Constanţa şi împreună vrem să creştem o echipă mare. Domnul primar asta are în gând, un centru de excelenţă ca la Sighisoara”, a adăugat Nicolai Gîrbocea, antrenor handbal.

Antrenorul recunoaște că situația actuală în care se află orașul Năvodari a adus unele temeri atât în rândul copiilor, cât și al părinților acestora, însă are speranța că planurile edilului se vor concretiza.

Rep: Având în vedere situaţia de acum, ce vă spun copiii? Cred că vin şi vă mărturisesc anumite temeri.

Copiii şi părinţii, chiar unii dintre ei plâng, vin la mine şi mă întreabă, dacă nu va mai fi domnul primar, ne va desfiinţa, vor veni alţii şi ne desfiinţează? La noi la un meci de handbal sala este plină în Năvodari, handbalul se mănâncă pe pâine la Năvodari”, a mai spus acesta.

În aceeași situație pare să se afle și echipa Săgeata Năvodari care se teme de viitorul jucătorilor.

„Suntem pur şi simplu bulversaţi de ceea ce se întâmplă la Năvodari şi implicit la clubul nostru”, a declarat Aurel Şunda, antrenor Săgeata, în cadrul unei conferințe de presă.

Însuși antrenorul a declarat în luna mai a acestui an că dacă nu i-ar fi ajutat primarul, echipa risca să se desființeze.

“Fără ajutorul domnului primar și al consilierilor, echipa aceasta nu ar fi putut să continue. Orăsenii au aprobat să se dea niște bani pentru echipă din bugetul local după ce au fost informați de problemele pe care le avem pe site-ul echipei. În schimb, cetățenii intră gratis la toate meciurile Săgeții.”

La fel ca și în cazul echipei de handbal și echipele de seniori și juniori la fotbal au beneficiat de finanțare necondiționată din partea primăriei. Transportul, arbitrajul, asistența medicală și chiar cazările jucătorilor, atunci când a fost necesar au fost finanțate din bugetul local.

Întreaga activitate a clubului de fotbal din această perioadă a fost susţinută numai de primăria Năvodari, deci tot bugetul a venit practic de la primăria Năvodari. Iar în ce priveşte activitatea copiilor, toate activităţile şi competiţiile curente pe care le desfăşurăm sunt disponibile datorită sprijinului acordat de primărie. Practic, cheltuielile sunt legate de transportul copiilor la competiţiile sportive, de cheltuieli legate de arbitraj, de asistenţa medicală, de acordare a hranei şi a hidratării pe timpul competiţiilor, de susţinere la participarea diferitelor turnee interne şi chiar internaţionale, am avut parte de o asemenea acţiune în Bulgaria în august și, de asemenea, am mai participat la un turneu în Arad. Toate competiţiile interne sunt clar sprijinite de către primăria şi consiliul local cu bugetul care s-a aprobat la un moment dat, a declarat George Focan, antrenor fotbal juniori.

În cazul în care acest sprijin financiar nu ar mai exista, echipa de fotbal riscă să fie desființată, din cauză că finanțatori se găsesc din ce în ce mai greu ca urmare a crizei financiare. Cu toate acestea, echipa de fotbal are deja multe planuri pentru anul viitor.

Părinţii sunt cei îngrijoraţi, practic sunt cumva în cumpănă pentru că din discuţiile pe care le avem cu fiecare în parte, înţeleg că s-ar putea să nu mai continuăm împreună în activitatea cu copiii şi în sensul ăsta sper să se rezolve lucrurile şi să avem sprijin în continuare din partea primăriei. Nu o să reuşim să ne punem în practică proiectele pe care intenţionăm să le desfăşurăm în anul 2013 fără sprijinul primăriei. Sunt competiţiile interne, sunt competiţiile pe plan judeţean, deci avem practic 8 echipe înscrise în competiţiile interne şi mai apoi, fiecare dintre grupe doreşte să aibă şi alte activităţi în perioada verii, în perioada iernii să participăm la alte turnee şi din punctul ăsta de vedere vom fi clar dezavantajaţi.

Rep: şi dacă nu aveți buget riscaţi să nu mai participaţi la aceste competiţii?

Categoric da. Ar trebui să găsim sprijin în altă parte, dar după cum bine ştiţi, din cauza perioadei acesteia, criza care este la nivel naţional, din ce în ce mai puţin sprijin găsim la sponsori. Avem promisiunea şi s-a şi dorit ca cel puţin până în luna noiembrie să se amenajeze un alt teren în tabără de dimensiuni normale, tocmai ca să putem să pregătim în condiţii similare desfăşurarea competiţiei. A căzut şi acest proiect şi ne gândim cum vom desfăşura în perioada următoare antrenamentele, în primăvară trebuie să avem la dispoziţie un teren mare” a adaugat George Focan, antrenor fotbal juniori.

Sprijin din partea primarului Nicolae Matei a găsit și echipa de rugby din Năvodari care se poate lăuda cu numeroase premii atât la nivel național, cât și internațional. Nicolae Matei a ajutat sportivii din Năvodari chiar și înainte să fie ales primar prin terenuri din administrația sa, sau chiar finanțări. Jucătorii de rugby și antrenorii recunosc că performanțele lor se datorează și edilului care i-a stimulat să câștige diferite campionate și le-a oferit oportunitatea de a juca alături de mai multe echipe din țară și chiar din străinătate.

“De când domnul Matei a fost ales primar, nu a fost o schimbare, a fost o mare schimbare. În primul rând, terenul de rugby se află în proprietatea domnului primar, ni l-a dat în folosinţă fără nici o metodă de plată, pur şi simplu ne-a ajutat că ne-a lăsat în locaţia respectivă dând în folosinţă şi vestiarele aferente terenului, fără nici o chirie. Şi lucru asta se întâmpla încă pe vremea când domnul Matei nu era primar, deci dinainte cu vreo 2 ani, când era viceprimar. A fost iniţiativa dumnealui pentru a nu ne mai amesteca cu echipa de fotbal. Era dificil deoarece în anumite perioade ale săptămânii ne întâlneam şi cu echipa de fotbal şi nu prea aveam loc pe acelaşi teren.

Rep: Au mai fost şi alte proiecte care v-au ajutat?

Da, în primul rând susţinerea financiară şi ne-a făcut cunoştinţă şi cu alte persoane care s-au implicat în sport şi au investit în fenomenul rugby, transport, cazare, masă pentru sportivi, premii de joc, deplasări în străinătate. Aş vrea să mai vorbesc şi despre cantonamentele care s-au făcut în ţară şi deplasările cu echipa de juniori în Franţa, un turneu de seniori în Serbia, la Belgrad.

Rep: Aceasta ce înseamnă pentru echipa dumneavoastră? Recunoaştere pe plan naţional sau chiar european?

Bineînţeles, au început să ne cunoască şi echipe din Europa nu numai din ţară. La turneul de la Belgrad am cunoscut echipe din Austria, Croaţia, Serbia, Scoţia, vreo 8 ţări. Am avut 2 echipe invitate, o echipă din Franţa, acum 3 ani şi acum 2 ani o echipă din Belgia, au venit la noi în Năvodari şi au jucat un meci amical”, a declarat Cristi Husea, antrenor rugby Năvodari.

Pentru anul viitor, echipa de rugby are în plan să participe la mai multe jocuri unde are ocazia să se claseze într-o divizie superioară. Din păcate, dacă finanțarea echipei ar fi sistată, toate aceste proiecte vor suferi amânare sau chiar renunțarea jucătorilor la echipă.

Datorită rezultatelor din anii trecuţi, începând cu juniorii şi echipa de seniori, la fiecare din ele avem câte un proiect de viitor. La cei mici, binînţeles urmărim să-i creştem pentru echipele mai mari. La cei mari, am primit acum un loc eligibil pentru a promova, aşteptăm să vedem ce se întâmplă, dacă reuşim să ajungem într-o divizie superioară. În primul rând e vorba de finanţare, fiind o ligă superioră, bineînţeles înseamnă nişte costuri mai mari. Noi am făcut un buget, un proiect, aşteptăm să vedem dacă se aprobă şi mergem mai departe. În cazul în care nu se aprobă şi nu reuşim, ne mai pregătim un an şi încercăm pentru anul viitor”, a adăgat Cornel Suciu, antrenor rugby.

Nicolae Matei s-a arătat solidar și față de boxeuri. Chiar dacă sunt luptători amatori, aceștia au avut mereu parte de spijinul edilului în ceea ce privește transportul și echipamentele sportive. Iar luptătorii la rândul lor au știut să-și arate recunoștința prin numerosele trofee cucerite la campionatele naționale și la Cupa României. Ion Dudulică, un tânăr de 16 ani care practică boxul de numai 2 ani, a reușit să se califice pe locul II la Cupa României la juniori și locul I la Campionatul Național din acest an.

Alături de el, alți tineri din Năvodari, pasionați de box s-au întors acasă cu aur, argint și bronz. Mircea Bărăscu s-a întors de la campionatul național din acest an cu locul 2, în ciuda concurenței puternice de care a avut parte.

Antrenorul recunoaște că aceste performanțe nu ar fi fost posibile daca Nicolae Matei nu ar fi stimulat luptătorii cu premii.

Despre domnul primar pot să spun numai cuvinte de laudă, la disciplina box, dânsul este un mare iubitor, ne-a sprijinit şi acum 10 ani când Asociaţia Midia Năvodari se desfiinţa, dânsul ne-a ajutat necondiţionat prin firmele dânsului, la competiţii, cu material sportiv, a cumpărat mănuşi, mai multe utilităţi pentru sala de antrenament. După investirea dânsului ca primar, rezultatele noastre în cadrul secţiei de box a CS Năvodari au fost evidente, mai mult decât evidente. Am fost printre protagoniştii campionatelor naţionale, am avut sportivi la loturile naţionale şi de cadeţi şi de juniori, am avut reprezentanţi la campionate mondiale, la campionate europene, deci totul a fost posibil cu ajutorul domnului primar care a susţinut necondiţionat boxul. Toate deplasările şi toate participările la competiţiile sportive au fost suportate de Clubul Sportiv Năvodari, plus premieri date de consiliul local, primăria în speţă, deci am fost foarte mulţumiţi. Şi acum avem un referat pe rol, dar s-a întâmplat ce s-a întâmplat, avem campioni naţionali care trebuie premiaţi şi dânsul o făcea fără doar şi poate. Acum se uită copiii în ochii mei şi nu ştiu ce să le spun, noi ne dorim să vină înapoi dânsul şi lucrurile se vor redresa de la sine. Premierea este o motivare deosebită. Chiar dacă este un sport de amatori, premierea este o motivaţie, un lucru deosebit”, a spus Ferodin Ablalim, antrenor box.

La fel ca și în cazul echipei de handbal, și echipa de volei s-a înființat odată cu inaugurarea sălii de sport din Năvodari. La fel ca și în cazul celorlalte echipe, și echipa de volei primește susținere financiară din partea primăriei. Însuși antrenorul recunoaște că dacă nu ar fi acest ajutor, echipa risca să fie desființată la fel ca și în cazul altor echipe din alte localități.

„Echipa de volei a CS Năvodari a luat fiinţă acum 2 ani prin bunăvoinţa primăriei şi a domnului primar care a considerat necesar ca şi Năvodari să aibă o echipă de volei de juniori şi mai târziu poate de seniori. S-a implicat foarte mult prin a menţine pe linia de plutire, deci a dat continuitate activităţii noastre şi sperăm că o va face în continuare. Competiţii doar pe plan local, dar a susţinut pregătirea prin cantonamente, finanţate în totalitate de consiliul local, nu a fost nimic din ce am cerut să nu ni se dea pentru a face performaţă, deşi performaţa în volei vine mai greu, e un sport mai greu şi vine mai greu performaţa, dar să sperăm că pe viitor îi vom răplăti pe cei din conducerea noastră cu performaţele noastre. Sunt oraşe în care echipe de juniori s-au desfiinţat din lispă de bani. Noi suntem un caz fericit că nu am ajuns să desfiinţăm secţii din clubul ăsta. Copiii în loc să stea pe gardul şcolii să aibă alte activităţi, vin şi fac sport”, a declarat Robert Pererva, antrenor volei.

Atât antrenorii cât și sportivii din Năvodari au speranța că proiectele privind sportul vor avea continuitate, iar orașul va putea avea un centru de excelență al sportului la fel ca alte orașe mari din țară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *