marți, octombrie 22, 2019
Acasă > Social > Nicușor Constantinescu și Adrian Gîmbuțeanu vor fi cercetați în libertate

Nicușor Constantinescu și Adrian Gîmbuțeanu vor fi cercetați în libertate

Nicuşor Constantinescu va fi anchetat în libertate sub control judiciar, după ce magistrații Curții de Apel Bucureşti au respins cererea de arestare formulată de procurori.  Instanţa a judecat recursul formulat de DNA la decizia Tribunalului Bucureşti prin care s-a dispus anchetarea preşedintelui Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu, în libertate sub control judiciar. Decizia este definitivă. Înainte de recurs, Tribunalul București a anunțat că Nicușor Constantinescu nu a fost arestat săptămâna trecută pe motiv că suferă de o boală gravă. Președintele Consiliului Județean Constanța ar avea cancer de prostată și acesta a fost și motivul pentru care s-a deplasat la o clinică din Statele Unite pentru investigații medicale.

Constantinescu este acuzat de 24 de infracţiuni într-un dosar de corupţie anchetat de DNA, cu un prejudiciu de 30 milioane euro. El e acuzat că ar fi blocat constant controalele Curţii de Conturi, comiţând astfel un abuz. În plus, Constantinescu este acuzat şi de faptul că nu a pus în executare hotărârile instanţelor prin care era obligat să emită certificate de urbanism pentru centralele eoliene. Şeful CJ susţine că nu a încălcat legea şi că este nevinovat.

În același dosar este cercetat și directorul general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa Constanţa. Adrian Gâmbuțeanu a fost arestat pentru 30 de zile și a formulat recurs la decizia luată de Tribunalul București. Magistrații Curții de Apel București au admis contestația, astfel că s-a dispus punerea lui în libertate. Și în acest caz decizia este definitivă.

Redactor: Raluca Damian.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *