marți, 11 august 2020
Acasă > Social > Ninsori și vânt puternic în următoarele două zile

Ninsori și vânt puternic în următoarele două zile

ninsori-si-vantAdministrația Națională de Meteorologie a emis, în această dimineață, un cod galben de ninsori viscolite pentru 25 de județe.

Specialiștii ANM spun că atenționarea este valabilă din această seară, de la ora 20, și până pe  29 decembrie, ora 10.

Sunt vizate judetele: Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Covasna, Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Brașov, Sibiu, Argeș, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Sălaj, Caraș-Severin, Timiș și Dâmbovița.

În toate zonele de munte va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, vântul va avea intensificări cu viteze care vor depăşi 60…70 km/h, iar pe creste 80…90 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.

Potrivit ANM, intensificări ale vântului şi precipitaţii în general slabe cantitativ, la început mixte, apoi mai ales sub formă de ninsoare, se vor semnala şi în restul teritoriului, dar mai ales în regiunile estice şi sud-estice.

Totodată, după 29 decembrie, vremea va deveni rece, geroasă dimineața și noaptea în nordul și centrul teritoriului și pe arii mai restrânse în rest.

Vântul va avea intensificări mai ales în sud-estul țării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *