”Noaptea Muzeelor”, la Muzeul de Artă Populară Constanța. Intrare gratuită pe 14 mai

Muzeul de Artă Populară Constanța organizează NOAPTEA MUZEELOR în ziua de 14 mai 2022, orele: 20:00-24:00.

Cu ocazia acestui eveniment, vizitatorii sunt invitaţi să participe la tururi ghidate, în cadrul cărora vor descoperi satul tradiţional românesc, prin intermediul expoziţiei permanente „Arta populară din România” şi a expoziţiei temporare „Interiorul ţărănesc de sărbătoare”.

Colecţiile de artă populară românească deţinute de Muzeul de Artă Populară Constanţa includ: ceramică, port popular, scoarţe, ţesături pentru decorul interiorului, lemn, metal, icoane pe lemn şi pe sticlă, mobilier ţărănesc şi inventar agro-pastoral, fiind reprezentate toate provinciile istorice româneşti: Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Transilvania, Banat şi Moldova.

Printre cele mai vechi obiecte de patrimoniu expuse se numără scoarţele ţesute în sec. al XIX- lea, icoanele pe lemn şi sticlă realizate în perioada secolelor XVIII- XIX, piese ceramice de secol XVIII -XIX, mobilier ţărănesc lucrat la sfârşitul secolului al XIX-lea, precum şi costume tradiţionale de sărbătoare şi ţesături de interior de la sfârşitul secolului XIX- începutul secolului XX. Majoritatea acestor obiecte sunt piese de valoare excepţională a patrimoniului cultural-naţional, fiind clasate în categoria TEZAUR.

Sursa: Muzeul de Artă Populară Constanța

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.