Acasă > Social > Noi etichete, de mâine

Noi etichete, de mâine

Etichetele, în cazul produselor din magazine, și meniurile din restaurant vor trebui să conţină, de mâine, ingredientele alergene din produsele alimentare. De asemenea, din 2016, consumatorii trebuie informați, în același mod, și despre valoarea nutritivă a alimentelor.

Noile reglementări sunt prevăzute în Regulamentul UE 1169/2011, prin care se urmărește o mai bună informare a consumatorilor, pentru protejarea sănătății și intereselor acestora.

Agenţii economici care nu respectă noile prevederi pot primi amenzile sunt între 1.000 și 10.000 de lei pentru etichetare incorectă și între 5.000 și 50.000 de lei pentru practici comerciale incorecte, dacă se constată că informațiile respective au fost ascunse în mod intenționat. În cea de-a doua ipoteză, va fi aplicată și măsura opririi temporare de la comercializare a produselor, până se face o etichetare corespunzătoare.

De asemenea, trebuie obligatoriu indicată pe etichetă țara de origine sau locul de proveniență pentru carnea de porc, de oaie, de capră și de pasăre, miere, fructe, legume și pește. În prezent, este obligatorie indicarea originii numai în cazul cărnii de vită și mânzat, ca urmare a situației create de boala “vacii nebune”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *