marți, noiembrie 12, 2019
Acasă > Eveniment > Nou centru medical în Mangalia

Nou centru medical în Mangalia

Primarul municipiului Mangalia, Radu Cristian, a participat, miercuri, 11 iunie,  la inaugurarea noului centru medical cu regim de spitalizare de o zi din Mangalia. Unitatea sanitară, aflată la parterul Policlinicii din oraş va funcţiona începând cu 1 iulie şi va deservi atât locuitorii Mangaliei, cât şi pe cei din localităţile învecinate, dar şi turiştii aflaţi pe litoral. Spitalizarea de zi este un serviciu de care pot beneficia gratuit toţi pacienţii asiguraţi şi neasiguraţi care necesită investigaţii amănunţite.

“Clinica va funcţiona în regim de spital, pacientul putând apela la serviciile noastre pentru diagnosticarea unei afecţiuni de genul: infecţiilor intestinale, diabet zaharat, hipertensiune arterială, infecţii acute ale căilor respiratorii, afecţiuni digestive, etc.. Aceste servicii asigură pacienţilor posibilitatea de a efectua într-o singură zi toate investigaţiile necesare, asistenţa medicală fiind gratuită”, a declarat susţinătorul investiţiei, dr. Ion Niculescu.

La rândul său, primarul Radu Cristian s-a arătat încântat de noua clinic care se ridică la nivelul clinicilor similare din Europa.

“Sunt bucuros că astfel de lucruri se întâmplă şi în Mangalia. Avem medici foarte buni, iar serviciile medicale oferite în acest centru sunt convins că se ridică la cel mai înalt nivel, asemenea celor din Europa. Îmi doresc să reabilităm Policlinica din Mangalia, ulterior să putem vinde spaţiile medicilor care activează în unitatea medicală. În luna septembrie, sperăm să achiziţionăm şi un computer-tomograf pentru diagnosticarea diferitelor afecţiuni”, a precizat edilul Mangaliei.

Clinica este dotată cu cinci paturi, aparatură performantă, iar în cadrul unităţii medicale îşi desfăşoară activitatea trei medici şi patru asistente. Spitalizarea de zi oferă avantajul de a avea un diagnostic rapid şi sigur, monitorizare şi tratament într-un timp redus de maximum 12 ore.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *