duminică, septembrie 15, 2019
Acasă > Administratie > Noutăți la acordarea ajutoarelor pentru încălzire

Noutăți la acordarea ajutoarelor pentru încălzire

În fiecare iarnă, statul acorda ajutoare pentru încălzire familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse. În acest sezon, regulile în domeniu au fost modificate substanțial de către autorități, motiv pentru care primarii din județ și reprezentanții altor autorități locale au fost invitați la Prefectura Județului Constanța, pentru a fi informați cu privire la noile dispoziții.

În cadrul ședinței, cei prezenți au putut afla detalii cu privire la întreaga procedură de acordare a subvențiilor de căldură, și anume, care sunt criteriile de eligibilitate, ce documente trebuie prezentate la oficiile serviciilor de asistență socială, precum și calendarul complet al procesului prin care se stabilesc beneficiarii. Accentul a fost pus pe noutățile apărute în legislație, una dintre acestea fiind renunțarea la declarația pe proprie răspundere, care a fost înlocuită cu un formular unic.

„ Formularul unic de cerere care se completează pentru alocația de susținere  a familiei, venitul minim garantat și  ajutorul de încălzire a locuinței. Este un formular unic pentru cele trei tipuri de beneficii sociale, care de acum se va completa de către fiecare titular care solicită. ” a declarat Mariana Fătu, purtătorul de cuvânt al AJPS Constanța.

Tot ca noutate, din acest an, solicitanții vor trebui să prezinte acte doveditoare privind componența familiei, veniturile realizate de toți membrii familiei, precum și locuința sau bunurile deținute, fie că ele se află pe raza județului Constanța sau oriunde, în țară. Evident, există și anumite excepții, cu privire la unele venituri ce nu trebuie declarate.

„ Excepție de la aceste venituri fac venitul minim garantat, alocația pentru susținerea familiei, bursele de studiu și sociale, bani de liceu, bugetul  complementar.” a mai spus Mariana Fătu,  purtătorul de cuvânt al AJPS Constanța.

Ca și până acum, legea permite autorităților locale să suplimenteze aceste ajutoare, în măsura în care dispun de fondurile necesare.

„ Autoritățile locale pot aproba din bugetele proprii ajutoare prin majorări ale gradului de compensare în același procent pentru toți beneficiarii de ajutor pentru încălzire. ” a precizat Mariana Fătu,  purtătorul de cuvânt al AJPS Constanța

Cererile pentru acordarea ajutoarelor sociale și pentru încălzire se pot depune până la data de 20 ale fiecărei luni, începând cu luna noiembrie. Deasemenea, lista cu bunurile personale care exclud acordarea ajutoarelor sociale este afișată, la loc vizibil, de către fiecare primărie. Modificările apărute în privința veniturilor sau a bunurilor avute în posesie trebuie anunțate în termen de maxim cinci zile de la apariția acestora.

Autor: Paul Alexe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *